Borcea: Sunt şanse mari ca Lobonţ să se întoarcă la Dinamo

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, luni, la Sport.ro, că sunt şanse mari ca portarul Bogdan Lobonţ să revină la echipa din Şoseaua Ştefan cel Mare, după un sezon petrecut la AS Roma.

17 afișări
Imaginea articolului Borcea: Sunt şanse mari ca Lobonţ să se întoarcă la Dinamo

Borcea (Foto): Sunt şanse mari ca Lobonţ să se întoarcă la Dinamo (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

"Sunt şanse mari ca Lobonţ să se întoarcă la Dinamo", a spus Borcea la Sport.ro.

Bogdan Lobonţ a fost împrumutat de Dinamo clubului AS Roma, în august 2009, pentru un sezon, dar gruparea italiană deţine opţiunea de a-l cumpăra definitiv pe portarul român la expirarea împrumutului.

Pe de altă parte, Cristian Borcea a declarat că zece jucători vor fi daţi afară de la Dinamo, după ultima etapă a Ligii I. "N-o să-i mai vedeţi pe mulţi dintre fiţoşii ăştia. Mergem pe reconstrucţia echipei. Dacă nu vor să plece de la noi, o să îi trimitem la echipa a doua să joace în Divizia C. La ce condiţii au, cum să te prezinţi în halul ăla cu Iaşi, Astra sau Timişoara? Asta nu e Dinamo. Toată lumea stătea pe teren. Noi am mai pierdut anul trecut titlul în meciurile cu FC Braşov şi FC Argeş. Au zis că nu pot juca pe Ştefan cel Mare că e presiune. Din lotul ăsta, ne despărţim de minim zece jucători", a afirmat Borcea.

Cristian Borcea a precizat că vrea să se retragă din funcţia pe care o deţine. "Eu vreau să mă retrag. M-am săturat, au trecut trei ani în care nu am luat nimic. Aş pleca mâine, dar se desfiinţează. Mă retrag din conducerea executivă, să nu mai aud de jucători. Mulţi dintre ei sunt lipsiţi de caracter. Nicolae Badea alege noul preşedinte. El ştie mai bine", a adăugat el.

Dinamo va întâlni în ultima etapă a Ligii I, sâmbătă, în deplasare, echipa FC Vaslui.

Urmăreşte evoluţia echipei tale favorite, live pe telefonul tău mobil. Pentru mai multe detalii click aici.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici