Bosnia: 35 de persoane rănite, inclusiv poliţişti, şi 62 de fani arestaţi în urma unor confruntări interetnice între suporteri

Treizeci şi cinci de persoane au fost rănite, între care şi şapte poliţişti, în confruntări între suporterii sârbi şi cei musulmani ai echipelor Borac Banja Luka şi Zeljeznicar Sarajevo, au anunţat, joi, autorităţile locale.

173 afișări
Imaginea articolului Bosnia: 35 de persoane rănite, inclusiv poliţişti, şi 62 de fani arestaţi în urma unor confruntări interetnice între suporteri

Bosnia: 35 de persoane rănite, inclusiv poliţişti, şi 62 de fani arestaţi în urma unor confruntări interetnice între suporteri (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Incidentele au izbucnit după ce vehicule în care se aflau peste 100 de suporteri ai formaţiei Zeljeznicar Sarajevo, în mare parte musulmani, şi ai echipei Borac Banja Luka, majoritatea sârbi, s-au intersectat pe o stradă în apropiere de localitatea Donji Vakuf. Unii dintre suporteri se deplasau cu mai multe maşini la Banja Luka, iar alţii cu autobuzul la Sarajevo, pentru a-şi susţine favoriţii în etapa a XXIV-a a campionatului naţional.

"Am primit 35 de răniţi. Trei răniţi grav au fost transportaţi la un spital din Sarajevo, iar trei au fost spitalizaţi aici", a declarat un medic de la spitalul din Travnik, Sifet Mrkonja.

O sursă din cadrul Poliţiei a declarat pentru AFP, sub acoperirea anonimatului, că 62 de suporteri au fost arestaţi miercuri seară şi au petrecut noaptea în detenţie provizorie.

"La incidente au participat aproximativ 120 de suporteri, iar şapte poliţişti au fost răniţi", a precizat un responsabil al poliţiei locale, Sulejman Tukar.

În ultima perioadă, pe stadioanele din Bosnia au avut loc mai multe conflicte interetnice.

Miercuri, un meci între Velez Mostar şi Siroki Brijeg a fost întrerupt aproximativ zece minute din cauza scandărilor naţionaliste ale fanilor echipei Velez, care sunt musulmani. Suporterii formaţiei Siroki sunt în mare parte croaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici