Burleanu: Trebuie să ne calificăm la Euro-2020, este un obiectiv imperativ pentru echipa naţională

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că obiectivul sportiv imperativ al echipei naţionale este calificarea la Campionatul European din 2020, competiţie la care oraşul Bucureşti a fost ales drept gazdă pentru patru partide.

80 afișări
Imaginea articolului Burleanu: Trebuie să ne calificăm la Euro-2020, este un obiectiv imperativ pentru echipa naţională

Razvan Burleanu (Imagine: Razvan Lupica/Mediafax Foto)

"Bucureştiul a fost înscris în această listă onorantă de ţări care vor găzdui această competiţie extrem de onorantă pentru întreaga Europă. E o şansă pentru România să putem să trăim alături de suporteri acel sentiment al unităţii. E o şansă pentru că acest eveniment va contribui decisiv la ceea ce înseamnă vizibilitatea fotbalului în România. Va aduce fotbalul cât mai aproape de oameni, să-l aducem în preocupările copiilor noştri. E o şansă ca România să se facă cunoscută în conţiinţa europenilor cu lucruri bune. E o şansă uriaşă pentru că Euro 2020 ne va da forţa să creştem, să mai urcăm o treaptă în ceea ce numim procesul de europenizare. Avem ţinte foarte clare de îndeplinit. Dincolo de obiectivul sportiv, că trebuie să ne calificăm şi acesta este un obiectiv imperativ, avem obiective de performanţă, pe care atât Guvernul, cât şi primăria şi FRF va trebui să le îndeplinească. Am toată încrederea că putem face faţă acestei provocări", a declarat Burleanu.

TITLURILE ZILEI

Oficialul federaţiei a ţinut să le mulţumească tuturor celor implicaţi în acest proiect, oamenilor politici şi angajaţilor FRF: "Vreau să le mulţumesc tutoror reprezentanţilor care au făcut posibil acest parcurs extrem de onorant pentru noi. În primul rând Guvernului României, domnului Victor Ponta şi domnului Gabriel Oprea, pentru toată încrederea şi toată determinarea pe care au avut-o în acest parcurs. În acelaşi tip Primăriei Capitalei, domnului Sorin Oprescu şi Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie, în special domnului Vasile Dâncu. Şi nu în ultimul rând tuturor angajaţilor Federaţiei Române de Fotbal, care s-au implicat".

Întrebat ce merit a avut fostul preşedinte al FRF, Mircea Sandu, în obţinerea organizării de meciuri la Euro 2020, Burleanu a spus că nu a contestat niciodată implicarea vechii conduceri de la Casa Fotbalului. "Nu m-aţi auzit niciodată să fi contestat implicarea pe care vechea administraţia a avut-o în acest proiect. În schimb acest proiect nu s-ar fi realizat dacă Michel Platini nu ar fi realizat acest proiect inovator pentru Europa. Un merit deosebit l-a avut Guvernul României", a mai spus preşedintele FRF.

Răzvan Burleanu a anunţat că federaţia a câştigat primul proiect care urmează a fi realizat cu fonduri europene. "Federaţia a câştigat primul său proiect cu finanţare europeană din istoria sa. Este vorba de construcţia cu fonduri europene a unei minibaze sportive, la Timişoara, care va fi demarat la începutul anului viitor. Este o minibază sportivă care va angrena foarte multe persoane din medii defavorizate. Se vor crea 15 noi locuri de muncă, iar contrubuţia financiară a FRF în acest proiect este de sub 5.000 de euro", a adăugat şeful FRF.

Bucureştiul a fost desemnat, vineri, la Geneva, de membrii Comitetului Executiv al UEFA, să găzduiască, pe Arena Naţională, patru meciuri, trei din faza grupelor şi unul din optimile de finală, în cadrul turneului final al Campionatului European de fotbal din 2020, alături de alte 12 oraşe.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici