Campionatul Mondial din Qatar va avea loc în 2022, într-o perioadă a anului neobişnuită pentru această competiţie

Campionatul Mondial din Qatar va avea loc în 2022. Turneul final se va disputa în perioada 21 noiembrie – 18 decembrie, lucru confirmat chiar de preşedintele FIFA, Gianni Infantino.

5184 afișări
Imaginea articolului Campionatul Mondial din Qatar va avea loc în 2022, într-o perioadă a anului neobişnuită pentru această competiţie

Campionatul Mondial din Qatar va avea loc în 2022, într-o perioadă a anului neobişnuită pentru această competiţie

Mai trebuie pus la punct numărul de echipe care vor participa la următoarea Cupă Mondială, urmând ca reprezentanţii Consiliului FIFA să ia o decizie, împreună cu organizatorii turneului final. Formatul cu 48 de echipe este o soluţie, dar poate fi pusă în aplicare la Mondialul din 2026, găzduit de Canada, Statele Unite şi Mexic.

FIFA a anunţat oficial perioada de desfăşurare a Campionatului Mondial din Qatar. Aşa cum se speculase iniţial, reprezentanţii federaţiei au decis ca turneul să fie programat iarna, în perioada 21 noiembrie – 18 decembrie. Decizia a fost luată ca urmare a temperaturilor ridicare din regiune. Dacă vara se înregistrază temperaturi de peste 40 de grade, iarna condiţiile meteo sunt mai acceptabile, când se înregistrează temperaturi de până la 35 de grade.

”Este o decizie bună, pentru că temperaturile sunt foarte ridicate. În plus, suporterii vor veni într-un număr şi mai mare în perioada de iarnă. Cred că vor veni în jur de 1.3 milioane de fani la Campionatul Mondial din 2022”, a declarat Nasser Al-Khater, reprezentant cu organizarea turneului din 2022.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici