Când se întoarce în România Simona Halep, după succesul istoric de la Wimbledon

Simona Halep (nr. 7 WTA) va fi întâmpinată, luni, 15 iulie, de la ora 17:00, în Salonul Oficial al aeroportului Henri Coandă, anunţă Ministerul Tineretului şi al Sportului, printr-o postare pe pagina oficială de Facebook.

2305 afișări
Imaginea articolului Când se întoarce în România Simona Halep, după succesul istoric de la Wimbledon

Sportiva din Constanţa a obţinut o performanţa uriaşă la Wimbledon, reuşind să cucerească trofeul probei individuale feminine, după ce a învins-o, în finala de sâmbătă, 13 iulie, pe americanca Serena Williams, cu scorul de 6-2, 6-2.

Simona Halep a avut un parcurs impresionant de-a lungul turneului de Grand Slam, ea învingând nume mari precum Aliaksandra Sasnovich, Mihaela Buzărnescu, Victoria Azarenka, Cori Gauff, Shuai Zhang, Elina Svitolina şi Serena Williams.

Trofeul de la Wimbledon este al doilea titlu de Grand Slam obţinut de Simona Halep. Primul este trofeul de la Roland Garros, din anul 2018, atunci când a întâlnit-o, în finală pe Sloane Stephens, pe care a învins-o cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1.

Simona a fost aşteptată în Salonul Oficial al aeroportului Henri Coandă şi la revenirea de la Roland Garros, din 2018.

Simona Halep este aşteptată să ajungă în România, luni, 15 iulie, la ora 17:00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici