Carlo Ancelotti: Nu meritam să pierdem, campionatul se va juca până în ultima etapă

Antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, a declarat, duminică seară, după înfrângerea din meciul cu FC Barcelona, scor 3-4, că formaţia sa nu merita să piardă şi a precizat că lupta la titlu se va da până în ultima etapă.

277 afișări
Imaginea articolului Carlo Ancelotti: Nu meritam să pierdem, campionatul se va juca până în ultima etapă

Carlo Ancelotti (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

"Am făcut un meci bun şi nu meritam să pierdem. Au mai rămas nouă etape şi va fi o cursă în trei pentru titlu. Campionatul este deschis, de acum fiecare meci este decisiv. Titlul se va juca până în ultima etapă, dar noi avem nevoie de o reacţie imediată. În această seară ne-am creat multe ocazii şi am făcut un presing bun. Am pierdut o şansă bună, dar vom lupta până la capăt", a spus Ancelotti.

Tehnicianul italian a refuzat să comenteze arbitrajul lui Alberto Undiano Mallenco, care a acordat trei lovituri de pedeapsă şi l-a eliminat pe fundaşul madrilen Sergio Ramos: "Am fost departe şi nu pot comenta deciziile arbitrului. Eliminarea lui Ramos a fost cheia meciului. Fără această eliminare am fi câştigat cu 3-2 şi totul s-ar fi schimbat. Cu un jucător mai puţin este greu de controlat jocul".

FC Barcelona a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 4-3, echipa Real Madrid, într-un meci din etapa a XXIX-a a campionatului Spaniei, al 168-lea El Clasico dintre cele două formaţii în prima ligă spaniolă.

Golurile au fost marcate de Benzema '20, '24 şi Cristiano Ronaldo '55 (penalti) pentru Real Madrid, respectiv Iniesta '7 şi Messi '42, '65 (penalti), '84 (penalti) pentru catalani.

După disputarea a 29 de etape din Primera Division, Real şi Atletico au câte 70 de puncte, în timp ce Barcelona a acumulat 69 de puncte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici