Cehia a anunţat echipa pentru partida de FED Cup cu România

Petra Kvitova, Karolina Pliskova, Barbora Strycova şi Denisa Allertova sunt cele patru jucătoare care vor face deplasarea la Cluj pentru meciul din primul tur al Grupei Mondiale Fed Cup, împotriva României.

318 afişări
Imaginea articolului Cehia a anunţat echipa pentru partida de FED Cup cu România

Cehia a anunţat echipa pentru partida de FED Cup cu România

Căpitanul-nejucător al echipei Cehiei, Petr Cala, a anunţat echipa care va face deplasarea la Cluj pentru a înfrunta reprezentativa României, în Sala Polivalentă, pe suprafaţă rapidă, pentru un loc în semifinalele FED Cup.

Petra Kvitova (7 WTA), Karolina Pliskova (12 WTA), Barbora Strycova (48 WTA) şi Denisa Allertova (66 WTA) sunt cele patru jucătoare selecţionate pentru meciul din primul tur al Grupei Mondiale Fed Cup, împotriva echipei României, pregătite de Alina Tecşor-Cercel, anuţă site-ul oficial al competiţiei.

Din echipa Cehiei lipseşte Lucie Safarova, a doua cea mai bună jucătoare a campioanei ediţiei precedente, potrivit clasamentului individual de simplu, aceasta ocupând locul 9 WTA. Sportiva de 28 de ani are probleme fizice şi a ratat primul turneu de Mare Şlem al anului din cauza complicaţiilor apărute după o infecţie bacteriană apărută în toamna anului trecut.

Componenţa echipelor pentru Fed Cup trebuie anunţată cu cel puţin zece zile înainte de confruntarea propriu-zisă. Duelul România - Cehia este programat în weekendul 6-7 februarie.

România a pierdut singura partidă directă împotriva Cehiei, în 1980, cu 2-1. Virginia Ruzici, Florenţa Mihai şi Lucia Romanov au fost convocate pentru acel meci contând tot pentru sferturile de finală ale competiţiei şi disputat pe teren neutru, la Berlin, în Germania de Vest.

Cehia a câştigat de nouă ori competiţia pe echipe a tenisului feminin, în 1975, 1983, 1984, 1985, 1988, 2011, 2012, 2014, 2015

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici