Cesinha şi Stefano Avogadri au fost prezentaţi oficial la Petrolul Ploieşti

Mijlocaşul brazilian Cesinha şi fundaşul italian Stefano Avogadri au fost prezentaţi oficial, joi, la echipa Petrolul Ploieşti, cei doi semnând contracte până la finalul sezonului, însă înţelegerile au clauze care pot duce la reziliere în iarnă.

164 afișări
Imaginea articolului Cesinha şi Stefano Avogadri au fost prezentaţi oficial la Petrolul Ploieşti

Cesinha (Imagine: Cosmin Dan/Mediafax Foto)

"Sunt mulţumit că am revenit în România, unde am avut patru ani buni. Sper să ajut echipa să-şi atingă obiectivul european. Nu am avut probleme în Grecia. N-am jucat atât de mult din cauza întârzierii startului campionatului şi a problemelor pe care clubul meu, Larissa, le-a avut. Am jucat multe amicale acolo, după care m-am pregătit o perioadă cu cei de la Guimaraes", a spus Cesinha, care a mai jucat în România la formaţia Rapid Bucureşti.

Italianul Avogadri este la primul contract în străinătate. "Pentru mine este o situaţie nouă, vreau să răsplătesc încrederea pe care mi-au acordat-o cei de aici şi să arăt că au făcut o alegere bună", a afirmat apărătorul de 27 de ani, care l-a avut coechipier la Piacenza pe Bogdan Pătraşcu.

Antrenorul ploieştenilor, Mircea Rednic, a precizat că a fost foarte aproape de a-l transfera pe mijlocaşul bosniac Stojan Vrajnes, care a jucat în România la echipele Pandurii Târgu Jiu şi CFR Cluj: "Eu garantez pentru ei. Cu Cesinha am mai lucrat şi îl cunosc, iar Avogadri mi-a lăsat o impresie bună în amicalul cu Galatasaray, cred că poate fi o soluţie pentru flancul drept al apărării. Am fost aproape de a semna cu Vranjes, însă problemele au apărut din partea impresarului".

Tehnicianul a declarat că va deplasa un lot lărgit, de 24 de jucători, pentru cele două partide pe care ploieştenii le vor juca la Braşov, vineri în campionat şi marţi în Cupa României. Singurii jucători care nu vor figura în lot sunt Alcenat, Cojocnean şi Morar. "Cel mai important pentru noi este primul meci. Avem un moral bun, ideal pentru noi ar fi să legăm trei victorii în campionat. Nu va fi uşor, Braşovul este o echipă care a câştigat în organizare odată cu venirea lui Sorin Cârţu, dar suntem obligaţi să jucăm la victorie fiecare meci. Probabil nu vom mai fi aşa deschişi ca în precedentele jocuri din deplasare, o partidă de acest gen se poate câştiga cu inteligenţă", a spus Rednic.

Petrolul Ploieşti va întâlni pe FC Braşov, vineri, în deplasare, de la ora 20.00, în etapa a XIII-a a Ligii I. Cele două echipe se vor întâlni şi marţi, 30 octombrie, de la ora 18.45, tot la Braşov, în optimile de finală ale Cupei României - Timişoreana.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici