CFR Cluj a câştigat Supercupa României - GALERIE FOTO

Echipa CFR Cluj a câştigat Supercupa României, după ce a învins, duminică, pe stadionul "Giuleşti - Valentin Stănescu", cu scorul de 4-3 după loviturile de departajare, formaţia Unirea Urziceni.

199 afișări
Imaginea articolului CFR Cluj a câştigat Supercupa României - GALERIE FOTO

CFR Cluj a câştigat Supercupa României (Imagine: Constantin Vladescu/Mediafax Foto)

GALERIE FOTO

La finalul celor 120 de minute scorul a fost egal, 1-1. CFR Cluj a înscris prima prin Cadu, în minutul 41, Unirea reuşind să egaleze prin S. Funză, în minutul 50.

Clujenii au deschis scorul în minutul 41, atunci când Cadu a reluat cu capul în plasă un balon centrat din corner de Mara.

În minutul 45, antrenorul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a fost trimis în tribună pentru proteste.

Unirea Urziceni a reuşit egalarea în minutul 50, prin Sorin Frunză, care a executat perfect o lovitură liberă de la 20 de metri.

În minutul 115, arbitrul Georgian Ionescu i-a acordat cel de-al doilea cartonaş galben lui Ciprian Deac şi implicit pe cel roşu.

La loviturile de departajare au înscris Bilaşco şi Bordeanu (Unirea Urziceni), respectiv Alcantara, Dani şi Cadu (CFR Cluj). Au ratat Pădureţu, Rusescu şi S. Frunză (Unirea), respectiv Dubarbier şi Culio (CFR).

Unirea Urziceni: 77. C. Grigore - 24. Maftei (16. E. Nicu '100), 6. Galamaz, 22. Bruno Fernandes, 23. Bordeanu - 8. S. Paraschiv (18. Ricardo '81) - 32. I. Apostol, 19. Brandan (10. Pădureţu '61), 30. S. Frunză - 7. Bilaşco, 14. Rusescu. Antrenor Dan Petrescu.

CFR Cluj: 1. Nuno Claro - 2. Tony, 20. Cadu, 15. Alcantara, 4. Panin - 31. Dani - 19. Culio, 8. Peralta (10. Trică '68), 77. Deac - 23. Mara (7. Dubarbier '68) - 99. Ruiz (17. Y. Kone '81). Antrenor: Antonio Conceicao.

Cartonaşe galbene: S. Paraschiv '2, Bilaşco '10, Maftei '16, I. Apostol '90, Pădureţu '112 / Peralta '2, Mara '33, Dani '35, Deac '45, '115, Culio '55, Trică '71

Cartonaş roşu: Deac '115.

Arbitri: Georgian Ionescu - Cristian Nica, Aurel Oniţa - Andrei Chivulete.

Obvservatori: Dumitru Mihalache, Dan Lăzărescu.

La meci au asistat aproximativ 2.000 de spectatori, dintre care 400 de suporteri clujeni şi 300 veniţi de la Urziceni.

Pe parcursul primei reprize, aproximativ 100 de suporteri rapidişti, care au stat la peluza I, l-au înjurat pe Dan Petrescu, pe managerul clubului din Urziceni, Mihai Stoica, pe acţionarul rapidist George Copos şi pe patronul CFR-ului, Arpad Paszkany.

La Supercupa României au asitat, printre alţii, preşedintele FRF, Mircea Sandu, împreună cu fiica sa Raluca, directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, antrenorul formaţiei Steaua Bucureşti, Cristiano Bergodi, selecţionerul României, Răzvan Lucescu, şi noul preşedinte al CCA, Aron Huzu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici