CFR Cluj a învins Dinamo Bucureşti, scor 1-0, în Liga I

Echipa CFR Cluj a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia Dinamo Bucureşti, într-un meci din etapa a XIV-a a Ligii I.

29 afișări
Imaginea articolului CFR Cluj a învins Dinamo Bucureşti, scor 1-0, în Liga I

CFR Cluj a învins Dinamo Bucureşti, scor 1-0, în Liga I (Imagine: Marius Cristescu/Mediafax Foto)

Unicul gol al partidei a fost înscris de Bjelanovici, în minutul 25. Acesta a împins mingea în plasă, după o centrare la firul ierbii, în faţa porţii, a lui De Zerbi.

Dinamo a rămas în inferioritate numerică, în minutul 86, când a fost eliminat N'Doye, după un fault la Tony.

CFR Cluj: 1. Nuno Claro - 2. Toni, 20. Cadu (24. Rada '80), 13. Piccolo, 67. Edimar - 28. E. Kone (85. Bud '62), 11. Costa, 18. Peralta, 19. Culio - 10. De Zerbi, 32. Bjelanovici (16. Bastos '78). Antrenor: Sorin Cârţu.

Dinamo: 12. Dolha - 3. Rubio, 4. Moţi, 21. D. Grigore, 2. Diabate (16. Bordeianu '46) - 17. An. Cristea (22. Torje '70), 29. N'Doye, 7. Munteanu, 20. Ad. Cristea - 19. L. Ganea (10. Alexe '46), 9. M. Niculae. Antrenor: Ioan Andone.

Cartonaşe galbene: Bjelanovici '49, Bud '72, Nuno Claro '74 / N'Doye '57, '86, Moţi '68.

Cartonaş roşu: N'Doye '86.

Arbitri: Alexandru Deaconu - Aurel Oniţă, Dorin Mudura - Lucian Rusandu.

Observatori: Cornel Sorescu, Gheorghe Nedelescu.

Supervizor: Vasile Avram.

La meci au asistat aproximativ 15.000 de spectatori.

Înainte de începerea partidei, s-a ţinut un minut de reculegere în memoria poetului Adrian Păunescu, decedat vineri dimineaţă.

În timpul primei reprize, aproximativ 20 de suporteri dinamovişti s-au bătut cu mai mulţi fani ai echipei gazdă, la peluza a doua. Incidentele au avut loc în peluza aflată deasupra sectorului rezervat oaspeţilor. La faţa locului au intervenit mai mulţi stewarzi, care au luat pe sus câţiva fani şi au reuşit cu greu să calmeze spiritele, după aproximativ cinci minute. Între timp, aproximativ 15 suporteri dinamovişti care au reuşit să pătrundă în sectorul rezervat oaspeţilor au încercat fără succes să rupă gardul ce desparte acea zonă de restul peluzei.

Înainte de începerea partidei CFR Cluj - Dinamo, din etapa a XIV-a a Ligii I, aproximativ 700 de suporteri dinamovişti nu au fost lăsaţi de forţele de ordine să pătrundă în sectorul rezervat susţinătorilor echipei oaspete. Fanii au fost opriţi la poarta de intrare spre sectorul oaspeţilor, deoarece nu toţi au buletine de Bucureşti. Majoritatea suporterilor opriţi la poartă sunt veniţi din judeţele limitrofe Clujului, iar unii sunt susţinători ai echipei Universitatea Cluj.

Suporterii dinamovişti care au reuşit să pătrundă pe stadion au plecat de la meci cu puţin înainte de pauză, iar cei rămaşi în afara arenei au plecat să urmărească partida în barurile din zona stadionului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici