Prima pagină » Sport » CFR Cluj este noua campioană a României

CFR Cluj este noua campioană a României

Premieră istorică în campionatul românesc de fotbal. Echipa CFR Cluj a câştigat campionatul României, după ce a învins, miercuri, cu scorul de 1-0, concitadina Universitatea Cluj, prin golul marcat de Cadu din penalti, în minutul 65.
CFR Cluj este noua campioană a României
07 mai 2008, 21:41, Sport

Meciul de la Cluj a fost precedat de violenţe între suporterii Universităţii şi forţele de ordine.

Formaţia antrenată de Ioan Andone – tehnician aflat la al doilea titlu după cel câştigat cu Dinamo în 2004 – este prima echipă din România calificată direct în grupele Ligii Campionilor şi a doua, după Steaua, care va participa în această fază a celei mai importante competiţii fotbalistice de club din Europa.

Este prima oară după 17 ani când o formaţie din provincie câştigă titlul, ultima campioană din afara Bucureştiului fiind Universitatea Craiova, în 1991. CFR este a 21-a campioană a României şi a douăsprezecea formaţie din provincie care obţine această performanţă.

Steaua, contracandidata clujenilor la câştigarea titlului, a învins, pe teren propriu, cu scorul de 5-0 (1-0), pe Gloria Buzău, însă avea nevoie ca CFR Cluj să nu obţină victoria pe Stadionul Ion Moina, pentru a termina campionatul pe primul loc. Steaua, vicecampioana României, va evolua în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, fază a competiţiei în care va fi cap de serie.

Formaţiile Rapid Bucureşti, Dinamo Bucureşti, Unirea Urziceni şi Poli Timişoara, clasate în ordine pe locurile trei, patru, cinci şi şase, vor reprezenta România în Cupa UEFA, în timp ce FC Vaslui, ocupanta locului şapte, va juca în Cupa UEFA-Intertoto.

Echipele Universitatea Cluj, UTA Arad, Dacia Mioveni şi Ceahlăul Piatra Neamţ au retrogradat în Liga a II-a.

Ultimul act al sezonului, finala Cupei României, este programată sâmbătă, la Piatra Neamţ, şi se va disputa între CFR Cluj şi Unirea Urziceni.

De săptămâna viitoarea, echipa naţională îşi va începe pregătirile pentru turneul final al Campionaului European din Austria şi Elveţia, competiţie programată să se desfăşoare între 7 şi 29 iunie.

Află de aici care au fost rezultatele înregistrate în partidele disputate, miercuri, în etapa a XXXIV-a, ultima, a Ligii I.

În urma meciurilor din etapa a XXXIV-a, clasamentul final al Ligii I este următorul:

1. CFR Cluj 34 23 7 4 52 – 22 76 (+25)

2. Steaua Bucureşti 34 23 6 5 51 – 19 75 (+24)

3. Rapid Bucureşti 34 18 7 9 52 – 31 61 (+10)

4. Dinamo Bucureşti 34 17 10 7 55 – 36 61 (+10)

5. Unirea Urziceni 34 16 13 5 42 – 24 61 (+10)

6. Poli Ştiinţa Timişoara 34 16 9 9 57 – 44 57 (+6)

7. FC Vaslui 34 12 11 11 44 – 34 47 (-4)

8. Oţelul Galaţi 34 14 4 16 47 – 50 47 (-5)

9. Universitatea Craiova 34 12 7 15 42 – 48 43 (-8)

10. Gloria Bistriţa 34 11 9 14 34 – 40 42 (-9)

11. Poli Iaşi 34 11 8 15 37 – 41 41 (-10)

12. Pandurii Târgu Jiu 34 11 7 16 36 – 43 40 (-11)

13. Farul Constanţa 34 10 10 14 25 – 38 40 (-11)

14. Gloria Buzău 34 10 7 17 30 – 56 37 (-14)

15. Ceahlăul Piatra Neamţ 34 10 6 18 33 – 46 36 (-15)

16. Dacia Mioveni 34 7 10 17 26 – 43 31 (-20)

17. UTA Arad 34 6 8 20 30 – 52 26 (-25)

18. Universitatea Cluj 34 4 11 19 32 – 58 23 (-28).

* Acest clasament ţine cont de decizia Comisiei de Apel a FRF care a decis să acorde victoria la masa verde, cu scorul de 3-0, formaţiei FC Vaslui în partida din etapa a XXIII-a, din deplasare, cu echipa Oţelul Galaţi. Formaţia din Galaţi poate contesta la Curtea de Arbitraj pentru Fotbal această decizie.

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
A murit Spiridon, tatăl lui Adrian Mutu » Fan Știința, părinte exigent + Pasiunea transmisă printr-o pereche de jambiere
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
Adrian Ropotan în stare gravă, după ce a fost implicat într-un grav accident rutier. A fost resuscitat la fața locului și...
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Pedeapsă mică pentru contabila care a țepuit MAE cu 8,4 milioane de lei. Cum povestește inculpata că a luat banii: „Când diplomații erau în misiune, eu îi treceam ca fiind în concediu”
Libertatea
Rețeta secretă de șnițele a lui Cătălin Scărlătescu. Care este ingredientul care le dublează savoarea
CSID
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după aproape 32.000 km. Cât cere pe modelul chinezesc
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia