CFR Cluj – FCSB, din play-off-ul Ligii 1, se joacă în această seara/ Ora meciului

CFR Cluj – FCSB, din etapa a 5-a a play-off-ului Ligii 1 Betano, are loc duminică, de la 21:00.

172 afișări
Imaginea articolului CFR Cluj – FCSB, din play-off-ul Ligii 1, se joacă în această seara/ Ora meciului

CFR Cluj – FCSB, din play-off-ul Ligii 1, se joacă în această seara/ Ora meciului

Primele două clasate se întâlnesc în meci direct. Partida poate decide, teoretic, campioana dacă CFR învinge. S-ar distanţa la 6 puncte de FCSB şi, ţinând cont de faptul că Dan Petrescu este un antrenor pragmatic, un tehnician care organizează echipa foarte bine în defensivă, este greu de crezut că ardelenii vor pierde multe puncte până la final. Mihai Teja este conştient că victoria este capitală, iar înaintea meciului, la conferinţa de presă, a subliniat acest aspect.

”Mergem la Cluj să câştigăm. Mâine ne dorim foarte mult să câştigăm. Nu ştiu dacă e un meci decisiv. Mai sunt 15 puncte în joc apoi. Noi nici nu ne gândim să pierdem acest joc.

Dan Petrescu e unul dintre cei mai buni antrenori din România, a demonstrat-o. Dar pe teren există cei 11 jucători ai mei care depind de motivaţia pe care o au. Nu joacă Dan Petrescu. Sigur că şi CFR va juca la victorie. Nu cred că cineva va intra să facă egal”, a spus antrenorul FCSB-ului.

De partea cealaltă, Dan Petrescu se aşteaptă la un meci echilibrat: ”Va fi greu, pentru că suntem apropiaţi ca valoare. Sunt convins că va fi un meci tensionat, cu intensitate maximă. Campionatul se va juca până la ultimul meci. Ne-am dori să fie mai mulţi suporteri, să ne ajute.

Am dureri de cap când fac lotul, dar aşa imi place, nu îmi place să fac echipa uşor. Indiferent de rezultat se poate întâmpla orice. Noi ne ştim obiectivele, trebuie să rămânem concentraţi”.

Rezultatele din sezonul regulat:

CFR – FCSB 1-1
FCSB – CFR 0-2

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici