CFR Cluj ratează ocazia de a trece în fruntea clasamentului

Campioana en titre, CFR Cluj, a avut joi ocazia de a trece în fruntea clasamentului Ligii 1, însă nu a reuşit să învingă Astra Giurgiu, cu care a remizat, 1-1, pe teren propriu.

126 afișări
Imaginea articolului CFR Cluj ratează ocazia de a trece în fruntea clasamentului

Ardelenii au ratat o şansă importantă de a trece în fruntea clasamentului, cedând două piuncte pe teren propriu, în confruntarea cu Astra Giurgiu, echipă aflată în partea de jos a clasamentului şi care se confruntă zilele acestea cu un complicat caz de dopaj.

Portarul oaspeţilor, Mihai Popa, în vârstă de doar 20 de ani, a fost coşmarul ardelenilor, izbutind o serie incredibilă de parade şi intervenţii salvatoare, în faţa atacanţilor campioanei. În două rânduri a fost protejat şi de bară, reuşind alături de echipa sa să producă a doua surpriză e etapei a 19-a, după egalul smuls de FC Argeş în faţa celor de la FCSB, marţi seara, la Piteşti.

După o serie de 3-4 ocazii ale gazdelor, Budescu a deschis scorul în minutul 21, cu un şut înşelător din afara careului, deviat de Vinicius.

A urmat un nou asalt al campioanei la poarta giurgiuvenilor, soldat în primă fază cu un şut în bară, a lui Costache, şi mai apoi cu golul egalării, reuşit de Deac, după un corner, în minutul 80.

Pe final Edi Iordănescu i-a aruncat în luptă pe Omrani şi pe Chipciu, dar nu s-a mai întâmplat nimic notabil.

Situaţia în clasament rămâne neschimbată la vârf, FCSB având tot un singur punct avans faţă de CFR Cluj, ca şi înainte de această etapă. Astra e acum pe locul 13, la 3 puncte de ultima clasată, Poli Timişoara.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici