CFR Cluj şi FCSB au dat-o la pace: derby cu multe ocazii şi cu un gol anulat

  • CFR Cluj şi FCSB au jucat duminică seara derby-ul etapei a 19-a din Superligă, meci încheiat cu scorul de 1-1.
  • FCSB a avut un gol anulat în repriza secundă, după o analiză VAR.
  • Arbitrul a sancţionat un fault anterior reuşitei lui Florinel Coman.
706 afișări
Imaginea articolului CFR Cluj şi FCSB au dat-o la pace: derby cu multe ocazii şi cu un gol anulat

Coman a dat o pasă de gol şi un gol anulat

CFR Cluj a marcat la a doua acţiune mai importantă, când, după un corner, mingea a ajuns la Tachtsidis, care din careu, lateral stânga, a şutat la colţul lung pentru 1-0 (min. 7).

Clujenii au continuat să joace ofensiv, fără rezultat pe tabelă în dreptul lor. După 20 de minute, FCSB a replicat şi în minutul 26, Florinel Coman l-a servit din marginea careului pe Olaru, cu o pasă lobată peste apărarea ardeleană, iar căpitanul bucureştenilor a semnat egalarea din faţa porţii.

Sava a avut apoi o intervenţie de efect la execuţia lui Şut, pe final de repriză, aceasta fiind ultima fază notabilă a primei părţi.

FCSB a marcat apoi în minutul 51 prin Florinel Coman, un gol anulat ulterior, după intervenţia VAR şi analiza centralului Colţescu, pentru un fault anterior fazei, făcut de Creţu.

Băluţă, Compagno şi Creţu trec rând pe rând pe lângă preluarea conducerii pentru ospeţi, pentru ca utima şansă importantă de gol a meciului să fie irosită de Juricic, pentru jucătorii din Gruia.

FCSB rămâne pe prima poziţie, cu 38 de puncte, şi primeşte etapa viitoare vizita celor de la FC Hermannstadt. CFR Cluj urmează în clasament, cu 33 de puncte şi se deplasează în etapa 20 la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
cfr cluj,
fcsb,
superliga

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici