Prima pagină » Sport » CFR Cluj, victorie cu FC Botoșani. Oaspeții au jucat în 10 din minutul 9

CFR Cluj, victorie cu FC Botoșani. Oaspeții au jucat în 10 din minutul 9

CFR Cluj a învins-o pe FC Botoșani, scor 3-1, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 10-a a Superligii.
CFR Cluj, victorie cu FC Botoșani. Oaspeții au jucat în 10 din minutul 9
Sursa foto: Facebook/SuperLiga Romania
Iulian Moşneagu
19 sept. 2026, 19:46, Sport

Oaspeții au rămas în inferioritate numerică încă din minutul 9. Răzvan Creț a fost eliminat după o intrare dură asupra lui Braun.

CFR Cluj a profitat de avantajul numeric și a deschis scorul în minutul 24. Lorenzo Biliboc l-a surprins pe Anestis cu un șut la colțul scurt.

Cinci minute mai târziu, Stefan Drazic a făcut 2-0.

Oaspeții au revenit în joc în repriza secundă. Mykola Kovtalyuk a redus din diferență în minutul 68. Golul a fost inițial anulat pentru ofsaid, dar a fost validat după intervenția VAR.

CFR Cluj a stabilit scorul final în minutul 77, când Sergiu Buș a înscris pentru 3-1.

CFR Cluj a ajuns la 13 puncte și ocupă locul 6, în timp ce FC Botoșani rămâne cu 11 puncte, pe locul 11.

Echipele de start

CFR Cluj: Vâlceanu – Ignat, Gelashvili, da Rocha – Braun, Perianu, Omic, Camora – Cordea, Drazic, Biliboc;

Rezerve: Gal, Buș, Gligor, Kun, Nalic, Omrani, Pantalon, Șfaiț, Sula, Țîrlea, Tordai, Ziblim;

Antrenor: Marius Șumudică.

FC Botoșani: Anestis – Bayeye, Miron, Diaw, Creț – de Vega, Petro, Ongenda – Gama, Dumiter, Bodișteanu;

Rezerve: Gurău, Bordeianu, Idow, Kovtalyuk, Markovic, Papa, M. Preda, Sadiku, Sorodoc, Suchianu, Țigănașu;

Antrenor: Marius Croitoru.

Recomandarea video