Chancel Mbemba s-a temut că a fost răpit în ziua debutului său la Newcastle

Fotbalistul Chancel Mbemba, în vârstă de 21 de ani, internaţional din RD Congo, s-a temut că a fost răpit în ziua debutului său la Newcastle, după ce, la ieşirea din hotel, s-a urcat într-un taxi care aştepta alt client şi care în loc să îl ducă la stadion l-a dus la un supermarket.

121 afișări
Imaginea articolului Chancel Mbemba s-a temut că a fost răpit în ziua debutului său la Newcastle

Chancel Mbemba s-a temut că a fost răpit în ziua debutului său la Newcastle (Foto: Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit mirror.co.uk, la 9 august, Mbemba, care nu vorbeşte limba engleză, a ieşit din hotel şi s-a urcat într-un taxi, crezând că este vehiculul rezervat de club pentru a-l duce la stadionul St James'Park. De fapt, şoferul aştepta un client pentru a-l duce la un supermarket din Newcastle. Şoferul i-a spus acest lucru lui Mbemba, dar fotbalistul nu a înţeles. Drept urmare, taxiul a pornit către supermarket. În momentul în care maşina a trecut pe lângă stadion, Mbemba a început să se impacienteze.

"Un element în plus faţă de această înlănţuire bizară de întâmplări este faptul că fotbalistul purta un smoking de culoare neagră în valoare de 117 lire sterline, cămaşă albă şi papion, asta pentru că jucătorilor li s-a spus să fie eleganţi în zilele în care au meciuri", menţionează jurnalul englez.

Mbemba a încercat să contacteze oficiali ai clubului, dar până la urmă a reuşit să discute cu translatorul care a fost angajat să îl ajute să se adapteze în Anglia. Acesta i-a spus: "Chancel, cred că te-ai urcat în alt taxi decât trebuia".

Fotbalistul, îngrijorat şi de faptul că ar fi putut întârzia la stadion, ceea ce i-ar fi atras o amendă mare, nu a putut să îi explice şoferului ceea ce i-a spus translatorul. Confuzia a continuat atunci când taxiul a ajuns la "destinaţie". În cele din urmă, fotbalistul i-a dat telefonul său şofeului taxiului, translatorul i-a explicat acestuia situaţiam iar Mbemba a ajuns la stadion la timp.

Chancel Mbemba a fost fotografiat înaintea meciului dintre Newcastle şi Southampton părând calm şi relaxat, îmbrăcat în smoking şi ascultând muzică.

"Totul s-a terminat cu bine şi el a făcut un joc foarte bun, a fost foarte mulţumit de felul în care a debutat. Dar chiar a crezut că a fost răpit la un moment dat şi situaţia a fost dificilă din cauza problemelor de comunicare. Ulterior a fost amuzant, dar în acele momente a fost greu pentru el. Se pare că şoferul credea că a luat clientul pe care trebuia să îl ducă la supermarket", a declarat o sursă pentru mirror.co.uk.

Newcastle a terminat la egalitate partida din 9 august cu Southampton, meci în care Mbemba a fost integralist.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici