Chipul lui Cătălin Hîldan, imprimat pe noile tricouri de joc ale lui Dinamo

Chipul fostului căpitan al FC Dinamo, Cătălin Hîldan, decedat în 2000 în timpul unui meci amical, se află imprimat pe noile tricouri pe care formaţia "alb-roşie" le va folosi în sezonul viitor al Ligii I.

397 afișări
Imaginea articolului Chipul lui Cătălin Hîldan, imprimat pe noile tricouri de joc ale lui Dinamo

Chipul lui Cătălin Hîldan, imprimat pe noile tricouri de joc ale lui Dinamo (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Sub chipul lui Cătălin Hîldan este trecut şi sloganul "FCD în ADN".

Potrivit oficialilor clubului, numele jucătorilor vor fi inscripţionate pe spatele tricourilor pentru prima oară în ultimii 20 de ani şi în întrecerea internă, nu doar în cupele europene.

La meciurile de pe teren propriu, Dinamo va juca într-un echipament Nike complet roşu, urmând ca cel din deplasare să fie alb.

"Chipul lui Cătălin înseamnă o responsabilitate în plus, nu numai pentru mine, cât şi pentru toţi dinamoviştii. Asta trebuie să ne facă să ne dorim mult mai mult decât s-a întâmplat în anii precedenţi. E o responsabilitate enormă pentru întreaga echipă", a declarat atacantul Ionel Dănciulescu.

Ionel Dănciulescu a afirmat că nu este important că echipamentul seamănă cu cel al campioanei Angliei, Manchester United, ci faptul că va evolua cu stema clubului bucureştean în dreptul inimii. "Din spate, tricoul seamănă cu echipamentul lui Manchester United, dar din faţă? Echipamentul e un accesoriu care dă bine, te responsabilizeză foarte mult stema din stânga când îmbraci tricoul lui Dinamo. Dacă eşti în tricoul lui Dinamo, nu contează cum este echipamentul dacă ai această stemă, trebuie să fii bun, să fii numărul 1", a subliniat Dănciulescu.

El a precizat că îi va povesti atacantului brazilian Elton ce reprezintă Cătălin Hîldan pentru Dinamo. "Cu Elton ne înţelegem mai greu, pentru că el ştie doar portugheza, dar până la urmă va înţelege şi el ce înseamnă Cătălin Hîldan, ce a însemnat şi ce va însemna", a completat Dănciulescu.

Echipamentul a fost prezentat, miercuri, de jucătorii Cosmin Matei, Antonio Asanovici, Srgian Luchin, Ionel Dănciulescu, Valentin Lazăr, Joel Tomas, Elton şi Dorin Rotariu.

Echipamentul de joc va putea fi achiziţionat de fani de pe site-ul oficial al FC Dinamo, în schimbul a 190 de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici