Chivu a câştigat Cupa Italiei cu Internazionale Milano

Formaţia Internazionale Milano, cu românul Cristian Chivu integralist, a câştigat Cupa Italia, după ce a învins, miercuri seară, cu scorul de 1-0, echipa AS Roma, în finala disputată pe stadionul Olimpic din Roma.

18 afișări
Imaginea articolului Chivu a câştigat Cupa Italiei cu Internazionale Milano

Chivu a câştigat Cupa Italiei cu Internazionale Milano (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Unicul gol al meciului a fost marcat de argentinianul Diego Milito, în minutul 39.

Chivu a primit un cartonaş galben în minutul 45+2, în timp ce la AS Roma, Bogdan Lobonţ a fost rezervă.

Fundaşul Cristian Chivu a primit note între 5,5 şi 6 din partea presei italiene pentru evoluţia din finala Cupei Italiei.

"Fostul jucător al Romei a reuşit să facă faţă atacurilor giallorossi", a scris site-ul blitzquotidiano.it, care l-a notat pe Chivu cu 5,5.

Aceeaşi notă a primit-o românul şi de la ilsussidiario.net: "Inter a suferit în special pe partea lui Chivu, care a încercat suplinească evoluţia mai slabă prin experienţă".

Agenţia Datasport i-a acordat lui Chivu nota 6, apreciind că românul a făcut un meci normal, în care nu şi-a asumat riscuri.

"Chivu a suferit în prima repriză, dar a fost mai bun după pauză", a scris sportevai.it, notându-l pe român cu 5,5.

Tot cu 5,5 a fost notat Chivu şi de site-ul www.newnotizie.it. "S-a limitat la a închide spaţiile sale, deşi uneori i-a mai scăpat câte un adversar. A jucat normal", a scris sursa citată.

Inter a câştigat Cupa Italiei pentru a treia oară în ultimii şase ani, echipa antrenată de Jose Mourinho mai fiind angrenată în acest sezon în lupta pentru titlu în Italia şi fiind calificată în Liga Campionilor.

Vezi aici video de la meci

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici