Chivu a primit acordul medicilor pentru a începe antrenamentele

Fundaşul român al echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, care se află în perioada de recuperare după accidentarea suferită la cap la începutul lunii ianuarie, a primit, luni, acordul medicilor formaţiei milaneze pentru a reveni la antrenamente, informează cotidianul Gazzetta dello Sport.

21 afișări
Imaginea articolului Chivu a primit acordul medicilor pentru a începe antrenamentele

Chivu a primit acordul medicilor pentru a începe antrenamentele (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

"Chivu a primit ieri (n.r. - luni) vestea pe care o aştepta, aceea de la doctori: era condiţia necesară şi suficientă, deoarece el abia aşteaptă această revenire. Deci, după ceva mai mult de o lună după incidentul cu Pellissier şi intervenţia chirugicală la cap aferentă, din 6 ianuarie, românul redevine azi (n.r. - marţi) jucător «activ»", notează sursa citată.

Publicaţia italiană adaugă că fundaşul român va reîncepe pregătirile cu un program gradual de recuperare, iar o posibilă revenire pe gazon ar putea fi la finalul lunii martie:

"Programul de pregătire prevede o reabilitare treptată, un nou tip de antrenament fizic, cu o condiţie esenţială: Chivu nu poate atinge mingea cu capul până la sfârşitul lunii februarie. O măsură dictată din motive de prudenţă, pentru că, de fapt, controalele medicale au fost liniştitoare. Profesorul Broggi, neurochirurg şi consilier al clubului Inter, a confirmat faptul că, în fapt, craniul jucătorului e în stare excelentă şi prin urmare cursul post-operatoriu a fost în conformitate cu previziunile şi aşteptările. Acum, situaţia va fi actualizată zilnic, în funcţie de rezultatul pregătirilor, dar teste medicale de ieri i-au oferit jucătorului un stimul pentru a indica o revenire în mod real pe teren până la sfârşitul lunii martie. În acest punct cheia cea mai importantă este aspectul psihologic".

Fundaşul Cristian Chivu s-a accidentat la cap în meciul cu formaţia Chievo, disputat pe 6 ianuarie, la un duel cu fotbalistul Sergio Pellissier.

Internaţionalul român a fost scos de pe teren pe targă şi a fost înlocuit de Marco Materazzi, românul fiind transportat cu ambulanţa la spitalul din Verona. El a fost supus unei intervenţii chirurgicale reuşite, ce a durat aproximativ două ore, pentru îndepărtarea unui hematom şi pentru refacerea unei fracturi din zona parietală dreaptă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici