Chivu: Sunt fericit că am trecut peste momentele grele

Fundaşul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, a declarat, duminică, pentru postul de televiziune Inter Channel, la finalul partidei cu AC Torino, scor 3-1, că este fericit, deoarece a trecut peste momentele dificile şi a putut reveni pe gazon.

40 afișări
Imaginea articolului Chivu: Sunt fericit că am trecut peste momentele grele

Chivu: Sunt fericit că am trecut peste momentele grele (Imagine: Mediafax Foto)

"Sunt fericit pentru că am trecut peste momentele dificile. Am fost operat, apoi am avut probleme musculare care m-au ţinut departe de gazon. După doar patru antrenamente am reuşit să joc un meci oficial. Totul este bine, echipa s-a mişcat bine şi am reuşit să înscriem trei goluri. Suntem pe drumul bun. Sunt trei ani de când Inter domină campionatul italian şi asta pentru că avem în lot jucători de mare valoare", a spus Chivu.

Internaţionalul român a fost notat cu 6,5 de cotidianul Il Giornale. "Chivu a evitat contactele la primul său meci după operaţia la umăr", a scris sursa citată.

În schimb, agenţia Datasport şi publicaţiile Il Sussidiario şi Il Giorno i-au acordat nota 5,5 lui Chivu.

"Este clar că românul nu este în formă. Nu a mai urcat în ofensivă, iar în apărare s-au văzut unele lacune. La golul torinezilor s-a lăsat depăşit mult prea uşor de Abbruscato", a scris Datasport.

"Chivu a jucat mijlocaş, dar a fost nesigur pe fază defensivă, iar Torino a insitat în zona lui. Are o mare parte de vină la golul marcat de Abbruscato", a notat Il Sussidiario.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici