Clasamentul câştigurilor jucătoarelor de tenis din toate timpurile: Ce loc ocupă Simona Halep

Ierarhia întocmită de Asociaţia Jucătoarelor Profesioniste (WTA) nu ţine cont de inflaţia monedei americane şi nici de faptul că, în trecut, premiile erau mai mici.

2405 afișări
Imaginea articolului Clasamentul câştigurilor jucătoarelor de tenis din toate timpurile: Ce loc ocupă Simona Halep

Clasamentul câştigurilor jucătoarelor de tenis din toate timpurile: Ce loc ocupă Simona Halep (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Simona Halep, locul 3 WTA, a ajuns la 8,315 milioane de dolari câştigaţi în carieră, după finala câştigată, duminică, la turneul de la Indian Wells, sumă cu care ocupă locul 39 în lume, în clasamentul premiilor obţinute la competiţiile de tenis, în era WTA.

În vârstă de 23 de ani, Simona Halep a urcat în această ierarhie după ce a încasat un premiu de 900.400 de dolari, în urma finalei de la Indian Wells. Ea a depăşit jucătoare în activitate cu o bogată carieră, cum ar fi Roberta Vinci (Italia, 32 de ani, 7,9 milioane de dolari) sau Ekaterina Makarova (Rusia, 26 de ani, 7,5 milioane de dolari).

Clasamentul premiilor obţinute în carieră este condus detaşat de americanca Serena Williams, cu peste 66 de milioane de dolari. Ea este urmată la mare distanţă de rusoaica Maria Şarapova - peste 34 de milioane de dolari, de Venus Williams - peste 30 de milioane de dolari, de Victoria Azarenka din Belarus - cu 24,48 milioane de dolari, de belgianca Kim Clijsters - 24,44 milioane de dolari, şi de americanca Lindsay Davenport - cu peste 22 de milioane de dolari.

Alte jucătoare emblematice au câştigat bani mai puţini sunt Steffi Graf - locul 7, cu 21,9 milioane de dolari, Martina Navratilova - locul 8, cu 21,6 milioane de dolari, Justine Henin - locul 9, cu 20,86 de milioane de dolari, Martina Hingis - locul 10, cu 20,8 milioane de dolari.

În clasamentul premiilor pe 2015, Simona Halep ocupă locul 2, cu 1,75 milioane de dolari, după Serena Williams - 2,87 milioane de dolari, dar înaintea Mariei Şarapova - 1,61 milioane de dolari şi a Ekaterinei Makarova - 673.000 de dolari.

Cel mai mare premiu obţinut în carieră de Halep a fost cel pentru finala French Open-2014, în valoare de 1,087 milioane de dolari. Românca a fost învinsă atunci în ultimul act al Grand Slam-ului parizian de Maria Şarapova. După finala Turneului Campioanelor de la Singapore, din sezonul trecut, pierdută în faţa Serenei Williams, Halep a primit 971.000 de dolari. Premiu de la Indian Wells este al treilea ca valoare din cariera jucătoarei din Constanţa.

În acest an, Simona Halep a câştigat turneele de la Shenzhen, Dubai şi Indian Wells şi a ajuns în sferturile de finală ale Australian Open, unde a fost eliminată de Makarova.

Women's Tennis Association a luat naştere în 1973, la Londra, iar prima ierarhie oficială a fost publicată la 3 noiembrie 1975. WTA reuneşte astăzi peste 2.500 de sportive din 92 de ţări, care concurează anual în 55 de turnee WTA şi patru Grand Slam-uri, organizate în 33 de state, cu premii totale de 129 de milioane de dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici