Cluburile din Premier League au convenit asupra unor măsuri de combatere a comportamentului antisocial

Cluburile din Premier League au convenit miercuri în unanimitate asupra unei serii de noi măsuri de combatere a comportamentelor antisociale, inclusiv scandările, gesturile, graffiti şi abuzurile online.

155 afișări
Imaginea articolului Cluburile din Premier League au convenit asupra unor măsuri de combatere a comportamentului antisocial

Cluburile au decis, în cadrul Adunării generale anuale, să adopte măsuri care se concentrează pe urmărirea penală, mediul de reglementare, aplicarea legii, educaţie şi comunicare.

Un grup de lucru a fost înfiinţat în decembrie pentru a explora opţiunile disponibile pentru a contesta normalizarea unor astfel de comportamente şi incidente.

"Problemele au continuat să provoace o suferinţă semnificativă familiilor victimelor, supravieţuitorilor şi suporterilor cluburilor afectate, pe lângă faptul că au afectat reputaţia cluburilor implicate şi a fotbalului din Anglia şi Ţara Galilor", au precizat cluburile într-o declaraţie.

Un fan al echipei Tottenham Hotspur a primit marţi interdicţia de a asista la meciuri timp de trei ani şi a fost amendat după ce a făcut gesturi care ironizau dezastrul de pe stadionul Hillsborough în timpul meciului dintre Spurs şi Liverpool din aprilie.

Tânărul în vârstă de 25 de ani, care a fost acuzat că a provocat intenţionat hărţuire şi suferinţă, a pledat vinovat.

Detaliile noilor măsuri vor fi anunţate înainte de începerea sezonului, ca parte a campaniei Love Football, Protect the Game (Iubiţi fotbalul, protejaţi jocul), lansată anul trecut.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici