Comisia de Recurs a LPF a respins apelul clubului Petrolul

Comisia de Recurs a Ligii Profesioniste de Fotbal a respins apelul clubului Petrolul Ploieşti privind suspendarea terenului pentru şase etape în urma incidentelor de la meciul cu Steaua, din 30 octombrie, informează site-ul oficial al grupării prahovene.

101 afișări
Imaginea articolului Comisia de Recurs a LPF a respins apelul clubului Petrolul

Comisia de Recurs a LPF a respins apelul clubului Petrolul (Imagine: Mediafax Foto)

Comisia de Recurs a Ligii Profesioniste de Fotbal a decis să menţină sancţiunile dictate de către Comisia de Disciplină, astfel că Petrolul va disputa şase meciuri de pe teren propriu cu "porţile închise" şi va plăti o penalitate financiară de 60.000 lei.

Comisia de Disciplină a hotărât, miercurea trecută, ca echipa Petrolul Ploieşti să joace şase meciuri fără spectatori şi să piardă partida cu Steaua prin forfait, în urma incidentelor care au avut loc la partida din etapa a XIII-a a Ligii I. De asemenea, membrii Comisiei de Disciplină a LPF au decis ca gruparea din Ploieşti să primească o penalitate financiară de 60.000 de lei.

Meciul Petrolul Ploieşti - Steaua a fost suspendat, la 30 octombrie, la scorul de 0-2, după mai multe incidente ce au avut loc în prima repriză.

Un suporter al echipei Petrolul Ploieşti a intrat pe teren în minutul 41 al partidei cu Steaua, l-a lovit cu pumnul în faţă şi l-a scuipat pe fundaşul stelist George Galamaz. Mai mulţi jucători ai Stelei l-au lovit cu picioarele pe fanul care a pătruns pe teren, în încercarea de a-l imobiliza. După ce forţele de ordine au calmat spiritele şi l-au reţinut pe suporterul respectiv, arbitrul Robert Dumitru a eliminat doi jucători stelişti, pe Martinovici şi pe portarul Stanca, pentru loviturile aplicate fanului ploieştean. Meciul a fost reluat, dar în scurt timp o petardă aruncată din tribune l-a rănit pe portarul stelist Tătăruşanu, care intrase în locul lui Stanca. După acest nou incident, arbitrul a decis oprirea partidei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici