Condescu: Pot să spun că Gloria Buzău a fost mai bună decât noi

Preşedintele clubului Pandurii, Marin Condescu, a declarat, duminică, după victoria, cu scorul de 1-0, din meciul cu Gloria Buzău, că buzoienii au fost mai buni decât echipa antrenată de Sorin Cârţu, deşi s-au aflat în inferioritate numerică.

16 afișări
Imaginea articolului Condescu: Pot să spun că Gloria Buzău a fost mai bună decât noi

Condescu: Pot să spun că Gloria Buzău a fost mai bună decât noi

"Am câştigat cu mult noroc. N-am fost cu nimic mai buni decât Gloria Buzău. Ba chiar pot să spun că în 10 oameni Gloria a fost mai bună decât noi", a spus Condescu.

Şi tehnicianul echipei Pandurii, Sorin Cârţu, şi-a declarat nemulţumirea cu privire la joc, în ciuda rezultatului obţinut.

"Au fost trei puncte deosebit de bune, importante, sper să aibă şi o mare greutate pe viitor. La Buzău am fost preocupat numai de victorie, ne-au ajutat şi adversarii care au rămas foarte repede în 10 oameni. Nu sunt mulţumit de joc, am suferit în a doua repriză şi în general aş fi vrut o mai bună posesie în ansamblu mai ales că am evoluat 70 de minute în superioritate numerică. Sper ca după această victorie echipe să se descătuşeze", a spus Cârţu.

Formaţia Pandurii Târgu Jiu s-a impus, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), în faţa formaţiei Gloria Buzău, la primul meci pe banca tehnică a grupării gorjene a antrenorului Sorin Cârţu, în etapa a IX-a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici