Copos: Am deschis procedura de insolvenţă special pentru a salva clubul Rapid

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că a deschis procedura de insolvenţă la Tribunalul Bucureşti special pentru a salva clubul şi pentru a obţine licenţa pentru sezonul 2013-2014.

1468 afișări
Imaginea articolului Copos: Am deschis procedura de insolvenţă special pentru a salva clubul Rapid

Copos: Am deschis procedura de insolvenţă special pentru a salva clubul Rapid (Imagine: Vlad Chirea / MediafaxFoto)

"Lumea nu înţelege, dar noi am deschis procedura de insolvenţă special pentru a salva clubul Rapid. Şi asta vom face. Altă soluţie de salvare nu existã decât demararea acestei proceduri, care ne va ajuta şi să obţinem licenţa pentru ediţia 2013-2014 a Ligii I. Din păcare, întotdeauna în România oamenii căzuţi în genunchi sunt loviţi. Eu sunt acum căzut în genunchi, vreau să salvez clubul şi o voi face, dar nu mai vreau să vorbesc despre fotbal", a spus Copos.

Oficialul giuleştean a adăugat că la Rapid s-a procedat de fiecare dată cu transparenţă. El recunoaşte că există restanţe la jucători, dar afirmă că FC Rapid este "la zi" cu plata taxelor şi impozitelor către stat. "Facem tot ce ne stă în puteri să salvăm clubul, asta am făcut mereu. Vrem să demonstrăm că am fost transpareţi. Rapid este la zi cu plăţile la stat, nu avem nici un leu datorie la impozite şi taxe. Din păcate avem restanţe la salariile jucătorilor şi ale celorlalţi angajaţi ai clubului", a afirmat acţionarul rapidist pentru MEDIAFAX.

Tribunalul Bucureşti a înregistrat, luni, dosarul privind procedura de insolvenţă a SC Fotbal Club Rapid SA, societatea care administrează gruparea giuleşteană, instanţa stabilind ca prim termen de judecată data de 7 decembrie.

Rapid se confruntă cu mari probleme financiare, jucătorii şi angajaţii clubului fiind neplătiţi de mai multe luni. De asemenea, FC Rapid are datorii şi faţă de alte societăţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici