Cosmin Contra şi Juraj Halenar în vizorul Poli Ştiinţa Timişoara pentru transfer

Preşedintele clubului Poli Ştiinţa Timişoara, Marian Iancu, a anunţat, miercuri, că i-a făcut o ofertă slovacului Juraj Halenar şi vor fi discuţii şi cu internaţionalul român Cosmin Contra, pentru a se acoperi posturile deficitare din echipă.

2 afișări
Imaginea articolului Cosmin Contra şi Juraj Halenar în vizorul Poli Ştiinţa Timişoara pentru transfer

Cosmin Contra şi Juraj Halenar în vizorul Poli Ştiinţa Timişoara pentru transfer

"Căutăm mai departe un fundaş stânga şi-l vom aduce doar dacă respectivul jucător este valoric peste cei pe care-i avem la dispoziţie. Vom discuta zilele acestea cu Cosmin Contra şi în acelaşi timp am făcut o ofertă pentru Juraj Halenar, de la Artmedia Bratislava. Mai departe, singurii jucători pentru care se caută soluţii de plecare sunt Cristea, McKain şi Rădoi. Obiectivul clubului pentru acest campionat a rămas, în continuare, participarea în cupele europene", a declarat Marian Iancu, citat de site-ul oficial al grupării bănăţene.

Slovacul Juraj Halenar are 24 de ani, evoluează pe postul de atacant şi este legitimat la formaţia Artmedia Bratislava.

Cosmin Contra a mai evoluat pentru Poli Timişoara între 1993 şi 1996 şi în turul sezonului 2005 şi este în prezent jucătorul grupării spaniole Getafe.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici