Costel Pantilimon, pe locul doi în topul mingilor salvate în Premier League

Portarul echipei Sunderland, Costel Pantilimon, ocupă locul doi într-un clasament al mingilor salvate la meciurile din Premier League, cu un procentaj de 80 la sută, el fiind devansat doar de columbianul David Ospina (Arsenal Londra), cu 84 la sută, informează caughtoffside.com.

93 afișări
Imaginea articolului Costel Pantilimon, pe locul doi în topul mingilor salvate în Premier League

Costel Pantilimon, pe locul doi în topul mingilor salvate în Premier League (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Pe poziţia a treia a clasamentului se află polonezul Lukasz Fabianski (Swansea City) cu 74,4 la sută mingi salvate. Pantilimon se află înaintea lui Joe Hart, fostul său coechipier de la Manchester City, care ocupă poziţia a şaptea, cu 72 de procente.

Coechipierul lui Pantilimon de la Sunderland, mijlocaşul Jack Rodwell a lăudat, după meciul cu Hull City, de la mijlocul săptămânii, prestaţiile portarului român din acest sezon.

"Lumea tot timpul se uită la cine înscrie, dar nu se uită la cine salvează la cealaltă poartă. Costel a salvat meciul cu Hull şi a fost genial pentru noi. Sper să continue aşa", a spus Rodwell, despre care hereisthecity.com scrie că a avut prestaţii mediocre de când a fost transferat de la Manchester City în schimbul a 12 milioane de lire sterline, în această vară.

Conform hereisthecity.com, românul a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei Sunderland în acest sezon, fiind considerat cea mai bună achiziţie din vara trecută, după ce a venit liber de contract.

Clasamentul primilor zece portari din Premier League, care au evoluat minimum 450 de minute în acest sezon este următorul:

1. David Ospina (Arsenal) - 84 la sută;

2. Costel Pantilimon (Sunderland) - 80 la sută;

3. Lukasz Fabianski (Swansea City) - 74,4 la sută;

4. David de Gea (Manchester United) - 74,3 la sută;

5. Adrian (West Ham United) - 74 la sută;

6. Fraser Forster (Southampton) - 73 la sută;

7. Joe Hart (Manchester City) - 72 la sută;

8. Simon Mignolet (FC Liverpool) - 71,6 la sută;

9. Joel (Everton) - 71,4 la sută;

10. Hugo Lloris (Tottenham Hotspur) - 71,1 la sută.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici