Cristiano Ronaldo, şocat de "tragedia fără precedent" din Madeira

Fotbalistul echipei Real Madrid, Cristiano Ronaldo, născut în Madeira, s-a declarat "şocat şi consternat", duminică, după ce 39 de persoane au decedat şi peste o sută au fost rănite în urma intemperiilor din insula portugheză.

619 afișări
Imaginea articolului Cristiano Ronaldo, şocat de "tragedia fără precedent" din Madeira

Cristiano Ronaldo, şocat de "tragedia fără precedent" din Madeira (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Este o catastrofă, o tragedie fără precedent", a spus Ronaldo.

Portughezul s-a născut în 1985, într-un cartier sărac din Funchal, capitala regiunii Madeira.

"Nimeni nu poate rămâne indiferent la o calamitate, cu atât mai puţin eu, care m-am născut şi am crescut în Madeira, o insulă care, evident, mă interesează mult. De aceea vreau să îmi exprim disponibilitatea de a ajuta, în măsura posibilităţilor, organismele şi autorităţile locale după dezastru", a precizat Ronaldo pentru site-ul oficial al firmei de impresariat care îl reprezintă.

Ploile torenţiale care au afectat, sâmbătă, insula portugheză Madeira au provocat moartea a 38 de persoane şi rănirea a peste o sută, potrivit unui nou bilanţ provizoriu al autorităţilor regionale. Aproximativ 250 de persoane au rămas fără adăpost, a precizat serviciul de protecţie civilă, pe site-ul său de Internet.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici