CSM Bucureşti a ratat calificarea în finala Ligii Campionilor la handbal feminin

CSM Bucureşti, deţinătoarea trofeulului, a ratat, sâmbătă, calificarea în finala Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce a fost învinsă, cu scorul de 38-33 (21-13), de Vardar Skopje, în semifinalele Turneului Final Four, desfăşurat la Budapesta, pe 6 şi 7 mai.

2921 afișări
Imaginea articolului CSM Bucureşti a ratat calificarea în finala Ligii Campionilor la handbal feminin

CSM Bucureşti a ratat calificarea în finala Ligii Campionilor la handbal feminin (Imagine: Dragoş Savu/ Mediafax Foto)

Formaţia pregătită de suedezul Per Johansson a pierdut într-un mod categoric, la capătul unui meci în care echipa macedoneană a avut avantaj pe tabelă în permanenţă, în două rânduri chiar şi la 11 goluri, în prima repriză: scor 19-8 şi 20-9. În repriza secundă, CSM Bucureşti a redus din deficit, însă nu a reuşit să se apropie la mai puţin de cinci goluri.

CSM Bucureşti: Grubisic, Ungureanu, Iordache - Gullden (4 goluri), Curea (2), Dache, Ayglon Saurina (1), Bazaliu (1), Brădeanu (1), Torstensson (5), Martin (4), Manea (2), Niombla (8), Lobach (3), Mehmedovic (2), Bohme. Antrenor: Per Johansson.

Vardar: Pessoa, Suslina, Leynaud - Radicevic (7 goluri), Klikovac, Herrem (4), Mavsar, Damnjanovic (2), Lazovic (2), Althaus (1), Penezic (7), Covic (3), Lacrabere (5), Khmyrova (1), Lekic (6), Ristovska. Antrenor: Aco Stankovski.

Pentru CSM Bucureşti urmează partida din finala mică a competiţiei, programată duminică, de la 16:15, unde va evolua împotriva echipei Cristinei Neagu, Buducnost Podgorica. În semifinale, formaţia muntenegreană a fost învinsă, sâmbătă, de către Gyor, cu scorul de 26-20 (12-9).

Finala este programată duminică, de la 18:45, între Gyor şi Vardar Skopje.

CSM Bucureşti a abordat Turneul Final Four al Ligii Campionilor din postura de campioană en titre. În 2016, chiar la sezonul de debut în cea mai importantă competiţie a cluburilor, gruparea bucureşteană a cucerit trofeul, după ce s-a impus, la loviturile de departajare, cu Gyor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici