CSU Ploieşti, locul trei la turneul final al Cupei României

Deţinătoarea ultimelor şase trofee ale Cupei României la baschet masculin, CU Ploieşti, a încheiat ediţia 2009-2010 a competiţiei pe locul trei, după ce a învins, sâmbătă, la Sibiu, echipa CS Otopeni, scor 82-73 (39-40).

22 afișări
Imaginea articolului CSU Ploieşti, locul trei la turneul final al Cupei României

CSU Ploieşti, locul trei la turneul final al Cupei României

CSU Ploieşti a ratat, vineri, calificarea în finala Cupei României, după ce a fost învinsă de Gaz Metan Mediaş, cu scorul de 65-59. Cu şase trofee în vitrină, tot atâtea ca şi numărul titlurilor naţionale câştigate consecutiv, formaţia antrenată de Vladimir Arnautovici s-a trezit în postura de a juca finala mică, de fapt, o reeditare a ultimului act din sezonul trecut al Cupei României. Ploieştenii au învins pe CS Otopeni, dar după un meci care a fost dominat în mare parte de ilfoveni.

Marcatori:

CS Otopeni - Mandache 13 puncte, Ilie 9, Popovici 9, Mijajlovici 9, Seals 8, Burell 8, Andrei 6, Pavlovski 4, Minea 4, Tîbîrnă 3.

CSU Ploieşti - Cepulis 17 puncte, Hargrove 13, Burlacu 11, Blidaru 11, Căruţaşu 8, Burleson 7, Griffith 6, Ilici 4, Dodoc 3, Szijarto 2.

Finala mare a turneului de Cupa României de la Sibiu va avea loc tot sâmbătă, de la ora 18.00, între Gaz Metan Mediaş şi Elba Timişoara, care a eliminat pe CS Otopeni în semifinale (64-62). În timp ce timişorenii joacă a treia finală de Cupa României din palmares, ardelenii se află la prima experienţă de acest fel.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici