CUPA DAVIS: Schimbări în echipele României şi Ucrainei înaintea întâlnirii contând pentru Zona Euro-africană

Căpitanii nejucători ai echipelor de Cupa Davis ale Ucrainei şi României au anunţat tenismenii care se vor înfrunta în prima zi a întâlnirii contând pentru Zona Euro-africană, astfel că Serghei Stahovski a luat locul lui Vladislav Manafov, în timp ce Adrian Ungur i-a fost preferat lui Marius Copil.

145 afișări
Imaginea articolului CUPA DAVIS: Schimbări în echipele României şi Ucrainei înaintea întâlnirii contând pentru Zona Euro-africană

Cupa Davis: Stahovski l-a înlocuit pe Manafov; Ungur preferat lui Copil

Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a Ucrainei, Mihail Filima, a efectuat o modificare în lotul pentru întâlnirea cu România, Serghei Stahovski, locul 85 ATP, luîndu-i locul lui Vladislav Manafov, locul 600 ATP, după ce al doilea tenismen ucrainean în ierarhia ATP, accidentat la Australian Open, a primit acceptul medicilor să evolueze.

De partea cealaltă, Andrei Pavel, căpitanul echipei române, a decis ca Adrian Ungur, locul 122 ATP, să fie alături de Victor Hănescu, locul 72 ATP, la meciurile de simplu, iar Marius Copil, locul 131 ATP, să rămână rezervă.

Joi, a avut loc tragerea la sorţi a partidelor din cadrul întâlnirii Ucraina - României. În primul meci, Stahovski va juca împotriva lui Ungur, iar Ilia Marcenko, locul 160 ATP, va da piept cu Hănescu, în a doua partidă a zilei de vineri. Meciurile din zilele de vineri şi duminică încep la ora 14.00.

Sâmbătă, de la ora 16.00, la dublu, vor evolua echipele Denis Molceanov / Serghei Bubka - Horia Tecău / Victor Hănescu. În ultima zi sunt programate partidele Stahovski - Hănescu şi Marcenko - Ungur.

Întâlnirea Ucraina - România, contând pentru primul tur al Grupei I a Cupei Davis, Zona Euro-africană, se va disputa la Megaron Tennis Club din Dnepropetrovsk. Meciurile se vor disputa în sală, pe hard.

România şi Ucraina s-au mai întâlnit o singură dată în Cupa Davis, în 2010, la Bucureşti, când "tricolorii" s-au impus cu scorul de 3-1. Marcenko şi Bubka au făcut parte din echipa oaspete atunci, în timp ce România a evoluat cu acelaşi lot. Hănescu a adus toate punctele victoriei, două la simplu şi al treilea la dublu, în echipă cu Tecău. Punctul ucrainenilor a fost reuşit de Stahovski, în faţa lui Ungur.

Dacă va trece de echipa Ucrainei, România va întâlni pe teren propriu reprezentativa Suediei, în turul doi al competiţiei. Câştigătoarea partidei din turul doi se va califica în play-off-ul Grupei Mondiale.

În cazul în care va pierde meciul cu Ucraina, România va juca în primul tur al play-off-ului pentru menţinerea în Grupa I, cu învinsa din partida Letonia - Slovacia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici