Dan Petrescu, unul dintre candidaţii pentru postul de antrenor al echipei Chelsea

Tehnicianul Dan Petrescu a declarat, joi, că ar fi măgulit dacă ar fi adevărate informaţiile potrivit cărora se află pe o listă scurtă cu antrenori doriţi de gruparea Chelsea, însă a menţionat că "toate gândurile" sale se îndreaptă spre formaţia Kuban Krasnodar.

267 afișări
Imaginea articolului Dan Petrescu, unul dintre candidaţii pentru postul de antrenor al echipei Chelsea

Dan Petrescu, unul dintre candidaţii pentru postul de antrenor al echipei Chelsea (Imagine: Vlad Chirea/Mediafax Foto)

"Nu ştiu cât de adevărate sunt informaţiile potrivit cărora numele meu apare pe o listă scurtă cu antrenori doriţi de Chelsea, dar, dacă este aşa, atunci cred că orice antrenor ar fi măgulit. Am spus de multe ori până acum, Chelsea deţine un loc special în inima mea, am multe amintiri frumoase de la această echipă. Cu toate acestea, vreau să fiu înţeles corect: posibilul interes al londonezilor pentru mine este măgulitor, însă nimic mai mult. Toate gândurile mele se îndreaptă spre Kuban şi atât", a declarat Dan Petrescu, citat de site-ul rus sport-express.ru.

Potrivit sursei citate, Dan Petrescu este unul dintre candidaţii pentru postul de antrenor al echipei Chelsea, în locul italianului Carlo Ancelotti, care a fost demis în urmă cu câteva zile.

Petrescu, în vârstă de 43 de ani, este din sezonul trecut antrenorul echipei Kuban Kransnodar, formaţia nou-promovată care s-a dovedit a fi revelaţia sezonului în campionatul rus, unde ocupă locul trei, la un punct de liderul ŢSKA Moscova.

Printre candidaţii la conducerea tehnică a formaţiei engleze se află şi antrenorul rus Serghei Slutski, de la ŢSKA Moscova.

Tehnicianul Carlo Ancelotti a fost demis de la echipa Chelsea Londra, care nu a câştigat niciun trofeu în acest sezon, dar a ocupat locul doi în campionatul Angliei, au anunţat, duminică, oficialii grupării londoneze. Italianul a fost demis la câteva ore după ultimul meci al echipei Chelsea în campionat, scor 0-1, cu Everton. Chelsea a încheiat la nouă puncte în urma campioanei Manchester United.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici