Declaraţie SURPRINZĂTOARE a lui Jose Mourinho despre cea mai mare reuşită din cariera lui, după 25 de trofee câştigate

Jose Mourinho a acceptat oferta televiziunii BeIN Sports şi a devenit analist sportiv, însă, fostul tehnician al echipei din Premier League, Manchester United, a precizat că nu are de gând să pună punct carierei de antrenor.

1369 afișări
Imaginea articolului Declaraţie SURPRINZĂTOARE a lui Jose Mourinho despre cea mai mare reuşită din cariera lui, după 25 de trofee câştigate

Declaraţie surprinzătoare a lui Jose Mourinho despre cea mai mare reuşită din cariera lui, după 25 de trofee câştigate

"Sunt prea tânăr. Sunt în fotbal de mult timp, o să împlinesc în câteva sâptămâni 56 de ani şi sunt tânăr. O rămân acolo unde mi-este locul, iar locul meu este în fotbalul de top", a spus Mourinho, la microfonul celor de la BeIN Sports, care a oferit şi o declaraţie surprinzătoare:

"Uneori vorbim despre ceea ce vedem, dar nu ştim ce se află în spatele scenei.

Dacă vă spun că cea mai mare performaţă a carierei mele este că am reuşit să mă clasez cu Manchester United, în Premier League, pe locul doi, o să spuneţi: <<omul ăsta e nebun, a câştigat 25 de trofee>>

Dar continui să spun asta pentru că oamenii nu ştiu ce se întâmplă în spatele camerelor de luat vederi. Uneori noi, cei care suntem în faţa camerelor, analizăm lucrurile dintr-o perspectivă diferită".

Mourinho a fost demis de la Manchester United pe 18 decembrie. Potrivit The Times, acesta nu va putea comenta niciun meci al fostei sale echipe. Mai mult, presa spaniolă scrie că "Diavolii" îl împiedică pe "The Special One" să spună vreun cuvânt despre modul în care s-a despărţit de United, clauză numită "de lichidare", conform sursei citate şi care este una care ar avea consecinţe "de milioane".

Portughezul va încasa 67.000 de euro pe meci la beIN Sports. Zlatan Ibrahimovic, Paul Scholes, Ruud Gullit, Arsene Wenger şi Yaya Toure sunt alte personaje celebre din lumea fotbalului care au semnat cu beIN Sports.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici