Dinamo a câştigat derbiul cu Rapid, scor 3-0 - GALERIE FOTO

Formaţia Dinamo Bucureşti a câştigat, sâmbătă seară, pe teren propriu, derbiul cu numărul 100 cu echipa Rapid Bucureşti, scor 3-0 (1-0), în etapa a XXII-a a Ligii I.

230 afișări
Imaginea articolului Dinamo a câştigat derbiul cu Rapid, scor 3-0 - GALERIE FOTO

Dinamo - Rapid, scor 3-0 (Imagine: Mediafax Foto)

Golurile au fost marcate de Dănciulescu '29, M. Niculae '57, Ad. Cristea '88

1-0: Gabriel Torje a centrat în mijlocul careului, de unde Ionel Dănciulescu a reluat, din vole, de la lângă Ricardo Fernandez şi l-a învins pe Andrade.

2-0: Torje a centrat în marginea careului de 6 metri, Andrade şi Ricardo Fernandez se incomodează reciproc, balonul ajunge la Marius Niculae care se ridică rapid de la pământ şi a înscrie în poarta goală.

3-0: Adrian Cristea a stabilit scorul final al partidei cu un şut de la marginea careului de 16 metri, uşor lateral dreapta, la colţul scurt, fără nicio şansă pentru Andrade.

În minutul 41, Marius Niculae primit un balon la aproximativ 14 metri de poartă, a făcut o piruetă şi a şutat din întoarcere, dar balonul a lovit bara dreaptă a porţii lui Elinton Andrade.

GALERIE FOTO

Dinamo: 1. Lobonţ - 16. Blay, 30. Tamaş, 4. Moţi, 26. Bruno Simao - 22. Torje (14. Mitea '80), 29. N'Doye, 17. Papa Malick, 20. Ad. Cristea - 9. M. Niculae (99. Cl. Niculescu '83), 10. Dănciulescu (7. Zicu '86). Antrenor: Mircea Rednic.

Rapid: 99. Andrade - 24. Maftei, 3. Fernandes, 5. Mardare (17. J.P. Pinto '58) , 19. Bozovici - 4. J.P. Andrade - 20. Grigorie (87. Pitbull '64), 15. Lazăr, 30. Spadacio - 21. Djalovici, 7. Cesinha (16. Herea '77). Antrenor Marian Rada.

Cartonaşe galbene: Ad. Cristea '89

Meciul a fost arbitrat de o brigată condusă la centru de Aurelian Bogaciu, ajutat la cele două linii de Ionel Popa şi Eduard Dumitrescu, iar arbitru de rezervă va fi Istvan Kovacs. La această partidă au fost delegaţi observatorii Marcel Lică şi Valentin Alexandru.

Înainte de începerea partidei, doi suporteri ai echipei Dinamo au aruncat cu torţe în grupul de suporteri ai formaţiei Rapid, care era escortat de forţe ale Jandarmeriei, acţiune în urma căreia cei doi fani au fost reţinuţi de forţele de ordine.

Suporterii echipei Dinamo de la tribuna a II-a, Peluza "Cătălin Hâldan" şi Peluza Sud au afişat, la începutul partidei, câte un baner cu mesajele: "100 de meciuri cu noi - voi mereu pe planul doi", "Când se taie curentu' nu vă mai vedem nici la un metru", respectiv "Alb-vişinuul îţi dă aaaripi negre", după care fanii de la Peluza "Cătălin Hâldan" au aprins mai multe torţe pe care le-au aruncat pe pista de atletism. Aceiaşi suporteri de la Peluza "Cătălin Hâldan" au pregătit un moment coregrafic: jumătate dintre fani erau îmbrăcaţi în tricouri negre, cealaltă jumătate în tricouri roşii iar o parte purtau tricouri albe, formând anul 1948, când a fost înfiinţat clubul Dinamo.

De partea cealaltă, susţinătorii echipei Rapid au afişat un banner uriaş, pe care scria "Grant Elite - 1923", şi au aprins zeci de artificii, câteva dintre acestea fiind aruncate pe pista de atletism a stadionului.

În a doua jumătate a reprizei secunde, un grup de aproximativ 30 de suporteri ai echipei Rapid s-au îndreptat spre fanii dinamovişti din Peluza Sud însă forţele de ordine au intevenit şi au folosit un gaze lacrimogene, astfel că susţinătorii grupării giuleştene au revenit în sectorul rezervat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici