Dinamo Bucureşti şi UTA Arad, iertate de Comisia de disciplină a FRF. Când revin fanii la stadion?

  • Dinamo Bucureşti şi UTA Arad vor putea juca cu suporteri în tribună ultimele meciuri din play out-ul Superligii.
  • Comisia de Disciplină a Federaţiei Românde de Fotbal a anunţat miercuri că a „suspendat parţial” sancţiunea de interzicere a spectatorilor în tribune, la meciurile de pe teren propriu.
166 afișări
Imaginea articolului Dinamo Bucureşti şi UTA Arad, iertate de Comisia de disciplină a FRF. Când revin fanii la stadion?

Dinamo Bucureşti şi UTA Arad, iertate de Comisia de disciplină a FRF. Când revin fanii la stadion?

Comisia de Disciplină a FRF a dat curs cererii de suspendare parţială a sancţiunii formulată de cele două echipe, care aveau interzis accesul spectatorilor timp de patru etape la meciurile jucate pe stadioanele celor două grupări.

În comunicarea comisiei se precizează că se „admite cererea formulată de SC Dinamo 1948 SA, respectiv UTA Arad, şi dispune suspendarea parţială a executării sancţiunii aplicată prin Hotărârea nr. 116 / 27.03.2024, privind abaterea disciplinară prevăzută de art. 83 alin 2 lit.f din RD.”

Chiar dacă în comunicare nu se face referite exactă la ce presupune „supendarea parţială”, se presupune că aceasta se referă la etapele în care deja cele două echipe au jucat fără spectatori sau cu suporteri cu vârsta de maxim 14 ani.

Clubul Dinamo a publicat pe pagina de socializare decizia comisiei şi a scris „Ne revedem pe stadion”, de asemenea fără să precizeze exact începând cu care meci.

Dinamo Bucureşti urmează să joace următorul meci pe teren propriu în 26 aprilie, cu FC Voluntari, în timp ce UTA Arad va primi în data de 25 aprilie vizita Oţelului din Galaţi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici