Director executiv U Cluj: CFR are stadion concesionat şi trebuie să plătească statului o taxă de 5000 de euro pe an

Directorul executiv al Universităţii Cluj, Cosmin Irimieş, le-a răspuns, joi, omologilor de la CFR pe tema scandalului iscat de refuzul autorităţilor judeţene de a permite accesul "feroviarilor" pe stadionul Cluj Arena, spunând că nu se aştepta la asemenea reacţii.

377 afișări
Imaginea articolului Director executiv U Cluj: CFR are stadion concesionat şi trebuie să plătească statului o taxă de 5000 de euro pe an

Director executiv U Cluj: CFR are stadion concesionat şi trebuie să plătească statului o taxă de 5000 de euro pe an (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax foto)

Irimieş i-a replicat preşedintelui Iuliu Mureşan, spunând că terenul pe care a fost construit stadionul CFR a fost concesionat de la stat, iar clubul, conform contractului de concesiune, trebuie să plăteacă o taxă anuală de 5000 de euro către stat. Irimieş s-a declarat circumspect cu privire la solicitarea celor de la CFR de a evolua pe Cluj Arena.

"Dacă ei au trofee, noi avem în spate o istorie respectată de întreaga ţară. Ne-am ferit să răspundem cu aceeaşi monedă unor atacuri de o virulenţă neaşteptată. Mă gândesc şi eu la faptul că ei joacă pe o arenă construită pe teren concesionat de la stat şi unde, din informaţiile mele, trebuie să plătească o sumă de 5000 de euro pe an. Contractul de asociere poate ridica speculaţii. Organele statului trebuie să cunoască legea. Dacă au făcut o ofertă pentru a juca pe Cluj Arena trebuie să o prezinte public", a spus Irimieş.

Joi, preşedintele clubului CFR Cluj a declarat că "feroviarii" ar oferi suma de 20.000 de euro pentru un meci pe Cluj Arena. "Vitrina clubului nostru este plină, ceilalţi (n.r.- Universitatea Cluj) au doar o cupă. Avem dreptul să jucăm pe Cluj Arena. Ar fi fost indicat să discutăm. Noi am fi dispuşi să plătim chiar şi o chirie mai mare, de 20.000 de euro, de exemplu", a spus Iuliu Mureşan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici