Dispută între Ronaldo şi Romario

Fostul atacant Ronaldo, membru al Comitetului local de organizare a Cupei Mondiale, a catalogat drept "deplorabil" faptul că fostul său coechipier Romario, acum deputat federal, îl face reponsabil de o promisiune neonorată privind intrarea liberă la meciurile CM pentru persoanele cu handicap.

98 afișări
Imaginea articolului Dispută între Ronaldo şi Romario

Romario (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP)

Potrivit AFP, Ronaldo, cel mai bun marcator din istoria Cupei Mondiale, i-a răspuns, astfel, lui Romario, care a postat pe o reţea de socializare un mesaj în care îl acuză că "a promis public intrarea liberă pentru persoanele cu handicap" la meciurile competiţiei din acest an. "Şi până acum, nimic", a adăugat Romario.

O fotografie cu cei doi alături la o conferinţă de presă din 2011 ilustrează mesajul. Atunci Romario a anunţat promisiunea Confederaţiei Braziliene de Fotbal (CBF) de a oferi 32.000 de locuri (500 pe meci) persoanelor cu dizabilităţi.

"Este deplorabil să îl vezi încă o dată pe Romario făcându-mă public responsabil de lucruri care sunt mai presus de puterea mea. Este acesta un oportunism pe spatele imaginii mele sau o dovadă de ignoranţă? Nu ştiu. Ceea ce ştiu este că în loc să piardă timp şi energie încercând să mă denigreze, deputatul ar trebui să caute persoanele sau instituţiile potrivite, am avea astfel toţi de câştigat. Am făcut ce am putut şi în calitate de cetăţean pentru a obţine un răspuns pozitiv din partea instituţiei (n.r. - CBF). Şi, ca purtător de cuvânt al Comitetului de organziare, aş fi mândru să anunţ acest lucru publicului, cu Romario alături. Dar nu sunt un politician, nu reprezint CBF şi n-am promis niciodată ceva ce nu aş putea realiza. Şi dacă astăzi, cu incoerenţă, deputatul se referă la mine ca fiind autorul promisiunii, atunci când a făcut anunţul a specificat foarte bine: este un angajament al CBF", a scris Ronaldo, pe pagina sa de Facebook.

În ultima vreme, Romario, candidat la alegerile pentru Senat din octombrie şi având ca temă principală a programului său problema persoanelor cu handicap, şi-a înmulţit criticile cu privire la organizarea Cupei Modniale şi la investiţiile masive ale Guvernului, implicându-l de multe ori şi pe Ronaldo

Săptămâna trecută, deputatul socialist i-a insultat într-o emisiune televizată pe principalii conducători ai FIFA, preşedintele Sepp Blatter şi secretarul general Jérôme Valcke.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici