Dorinel Munteanu despre acuzele de meci aranjat cu CFR Cluj: Sunt tâmpenii nereale şi nefondate

Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat că partida cu CFR Cluj s-a disputat doar pe teren, în ciuda acuzaţiilor venite din parte unor conducători de cluburi, pe care le-a catalogat ca fiind "tâmpenii nereale şi nefondate".

91 afișări
Imaginea articolului Dorinel Munteanu despre acuzele de meci aranjat cu CFR Cluj: Sunt tâmpenii nereale şi nefondate

Dorinel Munteanu (Florin Novac/Mediafax Foto)

"Pentru mine, punctele şi situaţia din clasament sunt mai importante decât orice speculaţie pe care o face cineva. Speculaţiile sunt făcute de oamenii care îşi fac calcule şi nu le ies. În plus, fiecare joc este foarte important pentru mine şi din punct de vedere al poziţiei mele, al jobului meu. Sunt nişte tâmpenii nereale şi nefondate. Jocul s-a desfăşurat doar pe teren şi nu mă interesează ce spun acele personaje stranii ale fotbalului românesc", a spus Munteanu.

Liderul Ligii I, CFR Cluj, a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), campioana en-titre, Oţelul Galaţi, într-un meci contând pentru etapa a XXIII-a, ambele reuşite fiind semnate de mijlocaşul Gabriel Mureşan, în minutele 75 şi 82. Mai mulţi oameni de fotbal, printre care patronii cluburilor FC Vaslui şi Steaua, Adrian Porumboiu, respectiv Gigi Becali, au afirmat că Oţelul nu şi-a apărat corect şansele în partida de la Cluj-Napoca.

Astfel de suspiciuni au existat şi la partida tur, când CFR Cluj s-a impus pe terenul Oţelului, cu scorul de 4-0.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici