Prima pagină » Sport » Viktor Gyökeres a stabilit un record după golul marcat României. Performanța suedezului în Liga Națiunilor

Viktor Gyökeres a stabilit un record după golul marcat României. Performanța suedezului în Liga Națiunilor

Autorul singurului gol al partidei România-Suedia, scor 0-1, disputată luni seara pe Arena Națională în Liga Națiunilor, a stabilit un nou record. Viktor Gyökeres a devenit primul jucător care marchează în șapte meciuri consecutive din Liga Națiunilor.
Viktor Gyökeres a stabilit un record după golul marcat României. Performanța suedezului în Liga Națiunilor
COSMIN IFTODE / MEDIAFAX FOTO
Cosmin Pirv
06 oct. 2026, 02:47, Sport

Săptămâna trecută, Viktor Gyökeres avea goluri marcate în cinci meciuri consecutive din Liga Națiunilor. Împărțea acest record cu slovenul Benjamin Šeško și sârbul Aleksandar Mitrović.

Suedezul a urcat însă singur în fruntea clasamentului după golul marcat la Zenica, iar trei zile mai târziu și-a consolidat avantajul, scrie Fotbollskanalen.

Jucătorul în vârstă de 28 de ani a marcat pe Arena Națională după aproape un sfert de oră de joc, când a trimis mingea în poartă de la mică distanță.

Astfel, Gyökeres a marcat în șapte meciuri consecutive din Liga Națiunilor, stabilind un record în competiție.

Jurnaliștii suedezi mai scriu că, odată cu golul împotriva României, atacantul lui Arsenal l-a depășit și pe Marcus Berg în clasamentul celor mai buni marcatori ai naționalei Suediei din toate timpurile. Gyökeres a ajuns la 25 de goluri pentru prima reprezentativă.

După meci, Gyökeres s-a arătat mulțumit de evoluția sa și de rezultatul obținut de Suedia.

„Mă simt bine, întotdeauna e plăcut să înscrii și să obții zece puncte din douăsprezece posibile. Mă simt în formă bună”, a declarat el pentru TV4.

Recomandarea video