Dorinel Munteanu: Evitarea retrogradării nu ar fi un obiectiv care să mă motiveze

Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că în cazul în care formaţia sa va fi depunctată în sezonul viitor şi nu va putea efectua transferuri se va bate pentru evitarea retrogradării, iar un asemenea obiectiv nu l-ar motiva.

149 afișări
Imaginea articolului Dorinel Munteanu: Evitarea retrogradării nu ar fi un obiectiv care să mă motiveze

Dorinel Munteanu (Imagine: Florin Novac/Mediafax Foto)

"Sunt şocat de ceea ce aud. Nu mă interesează despre ce sumă este vorbă, pe mine mă deranjează faptul că vom porni cu handicap sezonul viitor şi în condiţiile în care ne pierdem jucătorii şi nu mai putem face transferuri, nu ştiu dacă la reunirea din 11 iunie vom strânge zece jucători. E mare păcat că dintr-o campioană, Oţelul ajunge o echipă care să se bată la evitarea retrogradării, pentru că un alt obiectiv nu văd în astfel de condiţii. Un asemenea obiectiv pe mine nu mă motivează", a spus Munteanu.

Comisia de Disciplină a FRF a decis, miercuri, penalizarea echipei Oţelul Galaţi cu două puncte în viitorul sezon, pentru datorii de 1,25 milioane de euro către un impresar, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul forului fotbalistic.

Totodată, Oţelul a primit interdicţie la efectuarea de transferuri, până la achitarea datoriei. Gălăţenii au avut ca ultim termen de plată data de 25 mai. Oţelul poate contesta decizia în cinci zile.

Directorul general al Oţelului Galaţi, Marius Stan, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că se aştepta ca FRF să depuncteze gruparea pe care o conduce, deoarece acţionarii clubului au refuzat cu bună ştiinţă să plătească datoriile, fiind convins că vor urma şi la alte hotărâri similare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici