Dragomir: Îl prefer pe Pantilimon, pentru că grecii vor veni cu centrări şi el e cât Casa Scânteii

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, că în cazul în care Ciprian Tătăruşanu nu va fi apt pentru meciul tur cu Grecia, din barajul de calificare la Cupa Mondială, el l-ar prefera pe Costel Pantilimon în poarta României, deoarece este înalt şi poate para centrările adversarilor.

86 afișări
Imaginea articolului Dragomir: Îl prefer pe Pantilimon, pentru că grecii vor veni cu centrări şi el e cât Casa Scânteii

Dumitru Dragomir (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

"Eu îl prefer pe Pantilimon şi nu pe Lobonţ, pentru că grecii vor veni cu centrări şi el e mare, cât Casa Scânteii. Apoi Pantilimon a fost titular în cel mai tare campionat al lumii, zic eu. Ce dacă a jucat cu Olanda (n.r. - în preliminarii, la Amsterdam, meci pierdut de România, scor 0-4)? Nu pui valoarea Olandei lângă cea a Greciei. E ca şi cum m-ai compara pe mine cu Gino Iorgulescu la preşedinţi", a spus Dragomir.

Referindu-se la absenţa lui Vlad Chiricheş, accidentat, Dragomir consideră că fundaşul formaţiei Tottenham poate fi înlocuit cu succes de Florin Gardoş. "Nu cred că se va simţi prea mult lipsa lui pentru că Gardoş este la acelaşi nivel valoric cu Chiricheş. Gardoş este unul dintre fundaşii centrali valoroşi ai Europei", a afirmat Dragomir.

Şeful LPF apreciază că accidentările unor jucători precum Tătăruşanu şi Chiricheş afectează valoarea naţionalei României, astfel că nu anticipează o victorie a tricolorilor la meciul tur. "Nu sunt sigur de o victorie a noastră la Atena. Când lipsesc mai mulţi jucători o echipă scade ca valoare. Şi nu e de vină conducerea tehnică sau cea administrativă", a precizat preşedintele LPF.

Întrebat dacă jucătorul Pandurilor Eric de Oliveira ar face faţă la Steaua, Dragomir a răspuns: "După părerea mea Eric face faţă şi la echipa naţională".

Cele două meciuri din play-off-ul de calificare la turneul final al Cupei Mondiale din 2014, contra Greciei, sunt programate la 15 noiembrie, ora 21.45, pe Stadionul Giorgios Karaiskakis din Pireu şi la 19 noiembrie, ora 21.00, pe Arena Naţională din Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici