Dragomir nu mai vrea arbitri străini în Liga I

Preşedintele LPF Dumitru Dragomir a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că arbitrajul de la Steaua-FC Vaslui i s-a părut unul de Divizia C şi că se va opune viitoarelor propuneri ale conducătorilor de club din Liga I de a aduce delegaţii de arbitri străini.

101 afișări
Imaginea articolului Dragomir nu mai vrea arbitri străini în Liga I

Dumitru Dragomir (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

"Arbitrajul străin de la Steaua cu Vaslui mi s-a părut de Divizia C, aşa. Ca ai noştri din lotul B. Mă voi opune în Comitetul Federal dacă vreo echipă va mai propune arbitri străini. Sunt primul care va lua atitudine", a declarat Dragomir.

Meciul Steaua - FC Vaslui, scor 1-0, din cadrul etapei a XXIII-a a Ligii I, a fost arbitrat de slovacul Ivan Kruzliak, ajutat la cele două linii de Erik Weiss şi Tomas Mokos.

Oficialul ligii s-a declarat plictisit de ultimele meciuri din cadrul etapei a XXIII-a a Ligii I: "Am văzut meciurile din Liga I, dar meciurile proaste, nu înţeleg de ce, pentru că terenurile nu sunt proaste. Le-am văzut şi pe cele de luni, şi am adormit la amândouă, pe onoarea mea. Mai rău a fost CFR cu Rapid, decât U. Cluj cu Braşov. Ei au alergat în teren, dar doar din 16 metri în 16. Nu am văzut aşa ceva. Dar vă garantez că acest Ganea îşi va face un nume de antrenor în România, va fi unul dintre antrenorii căutaţi. Ştie cum să vorbească cu jucătorii şi să-i adune în jurul lui. Dacă Ganea are un pic de linişte financiară el poate să scape echipa de retrogradare".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici