Dragomir: Voi cere să fiu martor în dosarul Valiza

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că va solicita organelor abilitate să fie citat ca martor în dosarul Valiza, în care finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, este cercetat pentru dare de mită.

105 afișări
Imaginea articolului Dragomir: Voi cere să fiu martor în dosarul Valiza

Dragomir: Voi cere să fiu martor în dosarul Valiza (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

"Deja am făcut cererea de chemare în judecată. Îi cer daune atâta cât a zis el că am luat. În cazul Valiza o să cer să fiu martor, am aflat multe detalii în ultima săptămână.Cât trăiesc eu, cu acest om nu mă mai împac", a spus Dragomir.

Dumitru Dragomir a afirmat că l-a oprit pe Gigi Becali să distrugă fotbalul românesc. "Mă aştept la orice de la acest om. Ori mă omoară, ori mă dă afară, aşa a zis, că nu are linişte până nu mă termină. Cine ar avea încredere în el, eu sunt ghimpele lui aici. Eu l-am oprit pe acest om să nu facă praf fotbalul românesc, acest om e nefast societăţii şi fotbalului românesc. El încearcă la diferite cluburi să ia aprobare pentru a mă schimba. Pentru lobby-ul pe care îl face, îl dau în judecată, că nu are dreptul", a adăugat Dragomir.

Oficialul LPF a precizat că oferirea unui comision de 5 la sută firmei care a intermediat contractul pentru drepturile TV este perfect legal, acesta fiind aprobat de către Adunarea Generală a LPF. "Acel comision de care vorbeşte, şi pe care îl doreşte sub altă formă, l-am folosit în trecut, îl folosim în prezent şi îl vom folosi şi în viitor. Adunarea Generală a votat că orice persoană fizică sau juridică care influenţează aducerea unui contract avantajos LPF, primeşte un comision între 5 şi 15 la sută. E votat de AG de vreo 10 sau 12 ani încoace. Le-am oferit preşedinţilor ocazia, dar nu a adus unul. Păi unii, precum este domnul Becali, nu aduce pentru echipa lui, dar să mai aducă şi la Ligă. Acest comision de succes a fost dat în baza unui contract votat de Adunarea Generală. A fost votat de 17 cluburi, singura abţinere fiind a clubului Steaua. Îi recomand să pună mână să citească măcar statutul LPF şi al FRF. Cred că poate atâta lucru să facă. Trebuie să îi dau nişte elemente de grădiniţă fotbalistică ca domnul în speţă să înţeleagă acest lucru", a subliniat Dragomir.

Dumitru Dragomir salută ideea preşedintelui FRF, Mircea Sandu, de înfiinţare a unei Comisii de Etică. "Comisie de etică? Eu am vorbit cu domnul preşedinte şi e bine să fie aşa. Mi-am cerut scuze publicului, pentru că am căzut în capcana acestui domn Becali, pe care eu nu o să-l mai jignesc niciodată, dar conform legii îl voi ataca din toate părţile", a completat Dragomir.

El l-a acuzat pe finanţatorul stelist că a falimentat toate afacerile în care a fost implicat: "Ce a făcut Becali bun în ultimii cinci ani? Şi-a nenorocit propria echipă, n-a făcut nicio afacere de succes, nu a plătit datoriile la stat, umblă cu valizele cu bani ca să corupă, a încercat să corupă şi pe altcineva. La timpul respectiv o să spun. El pe tot ce a pus mâna, s-a ofilit, praful s-a ales".

Dumitru Dragomir a infirmat afirmaţiile lui Becali, potrivit cărora preşedintele LPF ar fi subordonatul cluburilor. "Acest om doreşte schimbarea mea de ani de zile. Eu ştiam, pentru că lucra în umbră. Asta face domnul Becali, pentru că nu îi dau voie să facă ce vrea, pentru că nu îi dau şpagă, că asta mi-a solicitat la telefon, cât şi în faţă în Adunarea Generală. După ce i-am spus că este penal ceea ce solicită, a zis că e o glumă. Aşa face, te înjură, te spurcă şi apoi spune că e o glumă. El crede că toţi procurorii sunt la mâna lui. De ani de zile debitează că sunt angajatul lui aici. LPF e o instituţie apolitică, autonomă, de drept privat, neguvernamentală. El spune că suntem subordonaţi cluburilor, dar acest om habar nu are. Scrie în Statutul LPF care a fost votat şi aprobat de tribunal. Cluburile sunt subordonate Ligii şi nu invers. Astea sunt aberaţiile unui om necontrolat pe care nu mai vreau să îl jignesc", a mai spus Dragomir, care a menţionat că Becali l-a înjurat pe preşedintele Consiliului Concurenţei în legătură cu licitaţia pentru drepturilor TV.

Dragomir a prezentat o adresă semnată de conducerea clubului Steaua, care atestă că gruparea "roş-albastră" este de acord cu cedarea dretpurilor TV în schimbul a 50 de milioane. "Să vă arăt pentru ce face domnul Becali tam-tam, am aici o adresă semnată de FC Steaua Bucureşti care spune «Către LPF, în atenţia preşedintelui LPF, Dumitru Dragomir. Referitor la vânzarea drepturilor de televiziune, vă facem cunoscut că pentru sezonul 2011-2012, suma de acord. Pentru cei trei ani, suntem de acord ca suma de vânzare pentru cele trei sezoane să fie de 50 de milioane de euro. Noi am vândut-o cu 55 de milioane de euro. Ei vor spune acum că au uitat să scrie «plus TVA». Ei cred că s-au întâlnit hoţii cu proştii. Am vândut cu cinci milioane peste ce a vrut domnul Becali, iar acum vrea şi o şpagă de 200.000 de euro", a completat Dragomir.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici