Ediţia 2015 a Turului Franţei va începe la Utrecht

Turul Franţei va începe la Utrecht (Olanda) în 2015, aceasta urmând să fie a doua ediţie consecutivă cu startul în altă ţară, după cea din 2014, care va porni de la Leeds, în Anglia, au anunţat organizatorii şi autorităţile locale.

158 afișări
Imaginea articolului Ediţia 2015 a Turului Franţei va începe la Utrecht

Ediţia 2015 a Turului Franţei va începe la Utrecht (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Va fi al şaselea start al Turului Franţei din Olanda şi al 21-lea din afara Franţei. Olanda a găzduit pentru prima dată startul Turului Franţei în 1954, la Amsterdam, iar ultima dată în 2010, la Rotterdam.

În total, nouă ţări au găzduit startul Turului Franţei: Olanda, Anglia, Belgia, Elveţia, Spania, Luxemburg, Germania, Monaco şi Irlanda.

"Am încercat mult timp să obţinem startul Turului la Utrecht, un oraş care are legături istorice cu ciclismul", a declarat purtătorul de cuvânt al primăriei din Utrecht, Erik Suik.

În Utrecht are sediul banca Rabobank, care a sponsorizat o echipă de prim plan timp de 17 ani, până în 2012, când a decis să se retragă după dezvăluirile privind cazurile de dopaj din ciclism.

"Startul Turului la Utrecht este un lucru bun pentru Olanda, pentru oraşul nostru şi această regiune, dar şi pentru sportul internaţional", a afirmat primarul din Utrecht, Aleid Wolfsen.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici