Euro-2012: Huliganii vor fi judecaţi la stadioane. Consumul de bere va fi permis în arene

Huliganii vor putea fi judecaţi şi condamnaţi la stadioane, iar consumul de bere va fi permis în incinta arenelor din Polonia, în timpul Campionatului European din 2012, conform unei legi ce a fost promulgată, joi, de preşedintele polonez Bronislaw Komorowski.

162 afișări
Imaginea articolului Euro-2012: Huliganii vor fi judecaţi la stadioane. Consumul de bere va fi permis în arene

Euro-2012: Huliganii vor fi judecaţi la stadioane. Consumul de bere va fi permis în arene (Imagine: Alex Moise/Mediafax Foto)

Această nouă lege va permite judecarea huliganilor direct la stadioane şi condamnarea acestora pe loc.

De asemenea, legea prevede un sistem de supraveghere electronică a suporterilor care au interdicţie de acces pe stadioane. În prezent, fanii cu interdicţie sunt în număr de 1.800. În cazul încălcării regulilor privind supravegherea electronică, persoanele în cauză vor ajunge în închisoare.

Un responsabil al UEFA a estimat, la sfârşitul lunii martie, că huliganismul reprezintă "o mare problemă de imagine" pentru Polonia, după incidente între suporterii polonezi şi forţele de ordine, la Kaunas, la un meci amical Lituania - Polonia.

Noua lege mai prevede condamnări la închisoare pe perioade mai lungi pentru autorii alarmelor false cu bombă la evenimentele importante. Acum, autorii alarmelor false sunt pasibili la şase luni până la opt ani de închisoare.

Pe de altă parte, legea permite vânzarea şi consumul pe stadioane şi în locurile publice al berii uşoare, cu cel mult 3,5 la sută alcool. Până în prezent, băuturile cu alcool erau interzise la evenimentele sportive din Polonia.

Campionatul European din 2012, găzduit de Polonia şi Ucraina, va începe, în data de 8 iunie, la Varşovia, şi se va încheia la Kiev, la 1 iulie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici