EURO 2012: Selecţionerul Olandei mai speră la calificarea în sferturi. "Trebuie să credem!"

Selecţionerul naţionalei Olandei, Bert van Marwijk, a declarat, miercuri seară, după înfrângerea din meciul cu Germania, scor 1-2, că echipa sa merita mai mult în ofensivă, dar a precizat că apărarea nici nu a existat.

266 afișări
Imaginea articolului EURO 2012: Selecţionerul Olandei mai speră la calificarea în sferturi. "Trebuie să credem!"

Bert van Marwijk (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

"Suntem trişti. Am început bine meciul şi în primele 20 de minute am jucat aşa cum vroiam. Am avut câteva ocazii, iar golul Germaniei a venit din nimic. Sicer, le-am dat prea multe spaţii. În partea a doua am încercat să revenim şi după 15-20 de minute Germania a avut dificultăţi, mai ales după golul lui Van Persie. Am fost şi puţin ghinionişti. Am jucat cu mult curaj, la fel ca în meciul cu Danemarca. Meritam mai mult în ofensivă, dar în apărare nu am existat", a spus Van Marwijk, informează site-ul oficial al UEFA.

Tehnicianul olandez a afirmat că încă mai crede în calificare: "Îmi place să joc cu trei atacanţi. Modulul 4-3-3 îţi permite să ai viteză şi creativitate, dar astăzi nu am fost consistenţi pe benzi. Deseori modulul decide un meci. Avem în continuare posibilitatea să ne calificăm şi trebuie să credem. Este ceea ce le-am spus şi băieţilor în vestiar", a mai spus el

Reprezentativa Germaniei a învins, miercuri seară, la Harkov, cu scorul de 2-1 (2-0), selecţionata Olandei, într-un meci contând pentru etapa a doua a grupei B de la Campionatul European. Pentru Germania a marcat Gomez '24, '38, iar pentru Olanda a înscris Van Persie '73.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici