FC Barcelona nu a făcut nicio schimbare în meciul cu Valencia, premieră la catalani după 1999. Partida s-a încheiat 1-1. Un fan al Valenciei a murit la meci

Antrenorul echipei FC Barcelona, Luis Enrique, nu a făcut nicio schimbare în meciul cu Valencia, scor 1-1, de sâmbătă seară, fiind pentru prima oară din 1999 când formaţia catalană încheie partida cu acelaşi 11 trimis în teren de la început, anunţă cotidianul Sport.

525 afișări
Imaginea articolului FC Barcelona nu a făcut nicio schimbare în meciul cu Valencia, premieră la catalani după 1999. Partida s-a încheiat 1-1. Un fan al Valenciei a murit la meci

FC Barcelona nu a făcut nicio schimbare în meciul cu Valencia, premieră la catalani după 1999. Partida s-a încheiat 1-1. Un fan al Valenciei a murit la meci

FC Barcelona îi avea pe banca de rezerve pe Ter Stegen, Bartra, Munir, Sandro, Adriano, Vermaelen şi Samper, însă antrenorul a decis să nu facă nicio schimbare.

Ultima oară când la FC Barcelona nu s-a făcut nicio schimbare în timpul unui meci a fost în februarie 1999, la meciul cu Extremadura, scor 1-2, când antrenor era Louis Van Gaal, iar unul dintre fotbaliştii care a jucat pe tot parcursul partidei a fost actualul tehnician al catalanilor, Luis Enrique.

În campionatul Spaniei, ultima oară când un antrenor a decis să facă nicio schimbare datează din sezonul 2010-2011, când antrenorul echipei Mallorca, Michael Laudrup, nu a înlocuit niciun jucător în partida cu Real Madrid.

Un suporter al echipei Valencia a decedat la meciul cu FC Barcelona

Un suporter al echipei Valencia a decedat, sâmbătă seară, în timpul meciului cu FC Barcelona, scor 1-1, din campionatul Spaniei, informează Marca.

Potrivit cotidianului Marca, suporterul ar fi fost victima unei crize cardiace, după ce Santi Mina a egalat pentru Valencia, cu patru minute înainte de finalul partidei.

Suporterul avea 43 de ani şi a murit la spital, după ce a primit îngrijiri şi la stadionul Mestalla.

"Clubul Valencia regretă pierderea unui suporter la meciul de pe Mestalla şi se pune la dispoziţia familiei acestuia", se arată într-un comunicat al grupării spaniole.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici