FC Dinamo discută cu Gino Iorgulescu şi Marcel Popescu

Conducerea FC Dinamo poartă discuţii cu fostul preşedinte al FC Naţional, Gino Iorgulescu, dar şi cu fostul preşedinte al CS Dinamo, Marcel Popescu, pentru preluarea funcţiei de preşedine executiv, deţinută în prezent de Cristian Borcea, informează surse din cadrul FC Dinamo.

80 afișări
Imaginea articolului FC Dinamo discută cu Gino Iorgulescu şi Marcel Popescu

FC Dinamo discută cu Gino Iorgulescu şi Marcel Popescu (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

Negocierile cu Marcel Popescu au demarat în urmă cu aproximativ două luni însă, în ultimele săptămâni, întâlnirile dintre cele două părţi s-au rărit din cauza unor condiţii impuse de fostul preşedinte, legate de plata unor datorii pe care FC Dinamo le are în prezent, variantă neagreată de acţionari.

În plus, Marcel Popescu a primit propunerea din partea omului de afaceri Vasile Turcu de a deveni preşedinte la UTA Arad, în cazul în care acesta va prelua gruparea arădeană.

Vasile Turcu a confirmat negocierile FC Dinamo cu Popescu, dar şi că i-a propus acestuia funcţia de preşedinte la UTA:

"Domnul Marcel Popescu este un om de valoare al sportului românesc, un dinamovist convins care a fost aproape de a ajunge la Dinamo, însă, mi-am dat seama de potenţialul dânsului, mai ales că ne cunoaştem încă de pe vremea când investeam la echipa de handbal, şi l-am întrebat dacă ar dori să fie preşedinte la UTA, în cazul în care mă voi decide să investesc", a spus Vasile Turcu.

Contactat de MEDIAFAX, Marcel Popescu a confirmat discuţiile, însă a refuzat să facă ofere amănunte.

Conducerea clubului Dinamo s-a reorientat rapid şi a început o serie de discuţii cu fostul preşedinte de la FC Naţional, Gino Iorgulescu, retras din fotbal de mai multă vreme şi încearcă să-l convingă pe acesta să preia funcţia de preşedinte executiv al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Actualul preşedinte executiv, Cristian Borcea, a declarat în mai multe rânduri dorinţa de a părăsi funcţia executivă în cadrul clubului, urmând să rămână doar ca acţionar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici