FC Hermannstadt întrerupe seria de trei remize cu o victorie împotriva lui FC Voluntari

Primul meci al zilei de duminică din Superliga la fotbal masculin s-a încheiat cu victoria lui FC Hermannstadt cu 3-1 în faţa celor de la FC Voluntari, într-un meci contând pentru etapa a 9-a a Ligii 1. Sibienii trec momentan pe locul 7 în clasament, cu 12 puncte şi un meci mai puţin jucat.

91 afișări
Imaginea articolului FC Hermannstadt întrerupe seria de trei remize cu o victorie împotriva lui FC Voluntari

FC Hermannstadt, Facebook

Oaspeţii au condus la pauză, scor 0-1, după golul marcat de islandezul Runar Sigurjonsson, în minutul 26, la un minut după ce Nemec şutase în bară pentru ilfoveni.

Iancu a egalat la 6 minute după reluare, din centrarea de pe partea dreaptă, în faţa porţii, a lui Balaure.

Peste alte 5 minute, sibienii au preluat conducerea cu un gol din lovitură de pedeapsă executată şi transformată de Paraschiv.

În interval de 5 minute, oaspeţii au rămas apoi în doar 9 oameni, după eliminarea lui Matricardi (min. 76, cumul de galbene) şi Armaş (min. 80, fault dur).

Petrescu a închis tabela în minutul 84, din pasa lui Paraschiv, cu un lob peste portar.

FC Voluntari e la al 5-lea meci fără victorie în Superligă, din care un singură remiză, şi este pe locul 10, cu 10 puncte.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici