FC Viitorul - CS Universitatea Craiova, scor 1-1, în Liga I

Echipa CS Universitatea Craiova a terminat la egalitate, duminică, în deplasare, scor 1-1 (1-1), cu formaţia FC Viitorul, într-un meci din etapa a XX-a a Ligii I, în urma căruia oltenii au ajuns la 14 partide fără înfrângere.

218 afișări
Imaginea articolului FC Viitorul - CS Universitatea Craiova, scor 1-1, în Liga I

FC Viitorul - CS Universitatea Craiova, scor 1-1, în Liga I (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

Gazdele au deschis scorul prin Mitriţă, în primul minut de joc, oaspeţii reuşind egalarea prin Nuno Rocha, în minutul 24.

1-0: Defensiva oltenilor nu a reuşit să respingă un balon aruncat în careu şi Mitriţă a înscris în secunda 43 cu un şut plasat de la 14 metri.

1-1: Albuţ a reuşit să-l blocheze pe Bawab, dar balonul a sărit la Nuno Rocha care a restabilit egalitatea cu un şut sub transversală de la 10 metri.

FC Viitorul: Albuţ - Manea, Ţîru, Mamele, Mitrea - Daminuţă (Benzar '55), Nedelcu - Nicoliţă, Fl. Tănase (I. Hagi '84), Mitriţă (S. Pană '55) - Bonilla. Antrenor: Gheorghe Hagi.

CS Universitatea Craiova: Bălgrădean - Achim, Acka, Frăsinescu, Vătăjelu - Mateiu, Madson - Băluţă (Briceag '73), Tîrnăcop, Nuno Rocha (Herghelegiu '78) - Bawab (Ivan '84). Antrenor: Sorin Cârţu.

Cartonaşe galbene: Madson '36, Băluţă '45, Vătăjelu '63, Briceag '78.

Arbitri: George Rădulescu (central) - Radu Ghinguleac, George Neacşu (asistenţi) - Adrian Comănescu, Marian Balaci (asistenţi suplimentari) - Vasile Marinescu (rezervă).

Observatori: Cristian Nica, Cătălin Popa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici